A fost odată o fată cu părul lung și verde. Ei îi plăcea să călătorească, uneori pe jos, alteori cu inima și mintea. În călătoriile sale, s-a conectat la lumea ei interioară și la ființele înțelepte care și-au împărtășit cunoștințele; acest lucru a ajutat-o să se descopere pe sine. Această poveste este despre una dintre aceste călătorii.
Fata cu părul verde se simțea un pic neliniștită în ziua aceea, așa că a decis să călătorească spre Sud. Cerul era cenușiu, dar în aer era o adiere caldă și blândă. Ea a mers destul de mult timp, pierdută în gânduri. Deodată a auzit pe cineva cântând. A urmat sunetul până a ajuns într-o pajiște de un verde vibrant si plină de flori colorate. Acolo, o fetiță cu părul auriu se învârtea, se uita la cer și cânta mereu același lucru: „Cer, cer frumos, ia-mă cu tine departe. Vreau să mă joc cu stelele tale și să mă joc și cu steaua mea.”
Fata cu părul verde se uitat la fetiță fascinată. Melodia aceea … nu o mai auzise până acum, dar i se părea atât de familiară. Ea închise ochii și in timp ce asculta melodia, un val de tristețe s-a asternut peste ea. Apoi, s-a facut liniște; când a deschis ochii, fetița stătea în fața ei, privind-o cu ochi ei mari și albaștri.
– Ce faci acolo? a întrebat ea cu o voce blândă.
– Ascultam melodia ta frumoasa. Deci, vrei să te joci cu stelele.
Fetița a ridicat privirea spre cer și a răspuns cu tristețe în voce: – Vreau să mă joc cu prietenul meu, iar el este acum o stea.
– Care e numele prietenului tău? Povestește-mi puțin despre el.
– Numele lui e Negrutu, era negru și avea pe frunte o stea albă.
– Era un miel, a spus fetita observând confuzie pe fața fetei cu părului verde. Animalele pot fi și ei prieteni cu oamenii.
– Da, asta este foarte adevărat, a spus zâmbind fata cu părul verde.
Fetița a zâmbit si ea. – Obișnuiam să ieșim și să ne jucăm în fiecare zi ore întregi. El mânca niște iarbă, apoi se așeza și î-si punea capul în poala mea. Iubea îmbrățișările și mie îmi plăcea să îl îmbrățișez; era atât de moale! Uneori mă împingea ușor cu capul pe care ave niște cornițe mici. Eu îmi lipeam capul de al lui și ne luptam ușor cu capetele; uneori, îl lasam să câștige. A fost mereu atât de fericit să mă vadă și să se joace cu mine. Acum nu-l voi mai vedea niciodată și nimeni nu înțelege că mi-e dor de el mult.
Lacrimile au început să se rostogolească pe fața ei.
– Înțeleg că ți-e dor de el. Se pare că a fost un prieten foarte bun și că voi doi ați avut o legătură frumoasă, mai profundă decât cuvintele. Ce s-a întâmplat cu el?
– A venit Paștele și …
Fetița nu și-a putut termina propoziția și nici nu a trebuit sa facă asta. Fata cu părul verde și-a dat seama în acel moment ce s-a întâmplat cu prietenul ei. Era conștientă de obiceiurile din acele părți ale lumii, în care oamenii sacrificau anumite animale pentru sărbătorile lor religioase.
Fetița tremura acum de plâns, așa că fata cu părul verde s-a pus în genunchi și a început să-i mângâie ușor părul; fetița a sărit în brațele ei.
– Pierderea unui prieten apropiat nu este ușoară și îmi dau seama cât de mult l-ai iubit din felul în care vorbești despre el. Faptul că te-a ales ca prietenă dovedește că ești un om uimitor, deoarece animalele pot simți atunci când cineva are o inimă bună.
Fetița a zâmbit. – Da, l-am iubit foarte mult și știu că și el m-a iubit.
– Sunt sigur că te-a iubit. Știi ce cred eu? Că atunci când două suflete se iubesc, inimile lor sunt conectate pentru totdeauna. Chiar dacă unul dintre suflete pleacă, nu dispare niciodată pe deplin, deoarece o parte din ei rămâne în inima celuilalt. Devin un înger păzitor pentru cel rămas în urmă. Deci, poate că prietenul tău te veghează acum și se asigură că ești bine.
Fetița închise ochii și rămase tăcută o vreme. – Da, cred că este aici. Dar încă mi-e dor de el pentru că nu-l pot vedea sau juca cu el; mă doare inima uneori.
– Știu că te doare și când se întâmplă asta, ai voie să te simți tristă și să plângi. Cu timpul va începe să te doară din ce în ce mai puțin.
Fetița părea acum mai liniștit și zâmbea. -Vreau sa merg acasă acum.
Cei două se ținură de mână și începură să meargă. Cerul era acum limpede și albastru ca ochii fetiței; soarele strălucea puternic, la fel ca si părul ei auriu. Mergând în spatele lor era un miel negru cu o stea albă în frunte.
