FETITA SI MIELUL NEGRU

A fost odată o fată cu părul lung și verde. Ei îi plăcea să călătorească, uneori pe jos, alteori cu inima și mintea. În călătoriile sale, s-a conectat la lumea ei interioară și la ființele înțelepte care și-au împărtășit cunoștințele; acest lucru a ajutat-o ​​să se descopere pe sine. Această poveste este despre una dintre aceste călătorii.

Fata cu părul verde se simțea un pic neliniștită în ziua aceea, așa că a decis să călătorească spre Sud. Cerul era cenușiu, dar în aer era o adiere caldă și blândă. Ea a mers destul de mult timp, pierdută în gânduri. Deodată a auzit pe cineva cântând. A urmat sunetul până a ajuns într-o pajiște de un verde vibrant si plină de flori colorate. Acolo, o fetiță cu părul auriu se învârtea, se uita la cer și cânta mereu același lucru: „Cer, cer frumos, ia-mă cu tine departe. Vreau să mă joc cu stelele tale și să mă joc și cu steaua mea.”

Fata cu părul verde se uitat la fetiță fascinată. Melodia aceea … nu o mai auzise până acum, dar i se părea atât de familiară. Ea închise ochii și in timp ce asculta melodia, un val de tristețe s-a asternut peste ea. Apoi, s-a facut liniște; când a deschis ochii, fetița stătea în fața ei, privind-o cu ochi ei mari și albaștri.

– Ce faci acolo? a întrebat ea cu o voce blândă.

– Ascultam melodia ta frumoasa. Deci, vrei să te joci cu stelele.

Fetița a ridicat privirea spre cer și a răspuns cu tristețe în voce: – Vreau să mă joc cu prietenul meu, iar el este acum o stea.

– Care e numele prietenului tău? Povestește-mi puțin despre el.  

– Numele lui e Negrutu, era negru și avea pe frunte o stea albă.

– Era un miel, a spus fetita observând confuzie pe fața fetei cu părului verde. Animalele pot fi și ei prieteni cu oamenii.

– Da, asta este foarte adevărat, a spus zâmbind fata cu părul verde.

Fetița a zâmbit si ea. – Obișnuiam să ieșim și să ne jucăm în fiecare zi ore întregi. El mânca niște iarbă, apoi se așeza și î-si punea capul în poala mea. Iubea îmbrățișările și mie îmi plăcea să îl îmbrățișez; era atât de moale! Uneori mă împingea ușor cu capul pe care ave niște cornițe mici. Eu îmi lipeam capul de al lui și ne luptam ușor cu capetele; uneori, îl lasam să câștige. A fost mereu atât de fericit să mă vadă și să se joace cu mine. Acum nu-l voi mai vedea niciodată și nimeni nu înțelege că mi-e dor de el mult.

Lacrimile au început să se rostogolească pe fața ei.

– Înțeleg că ți-e dor de el. Se pare că a fost un prieten foarte bun și că voi doi ați avut o legătură frumoasă, mai profundă decât cuvintele. Ce s-a întâmplat cu el?

– A venit Paștele și …

Fetița nu și-a putut termina propoziția și nici nu a trebuit sa facă asta. Fata cu părul verde și-a dat seama în acel moment ce s-a întâmplat cu prietenul ei. Era conștientă de obiceiurile din acele părți ale lumii, în care oamenii sacrificau anumite animale pentru sărbătorile lor religioase.

Fetița tremura acum de plâns, așa că fata cu părul verde s-a pus în genunchi și a început să-i mângâie ușor părul; fetița a sărit în brațele ei.

– Pierderea unui prieten apropiat nu este ușoară și îmi dau seama cât de mult l-ai iubit din felul în care vorbești despre el. Faptul că te-a ales ca prietenă dovedește că ești un om uimitor, deoarece animalele pot simți atunci când cineva are o inimă bună.

 Fetița a zâmbit. – Da, l-am iubit foarte mult și știu că și el m-a iubit.

– Sunt sigur că te-a iubit. Știi ce cred eu? Că atunci când două suflete se iubesc, inimile lor sunt conectate pentru totdeauna. Chiar dacă unul dintre suflete pleacă, nu dispare niciodată pe deplin, deoarece o parte din ei rămâne în inima celuilalt. Devin un înger păzitor pentru cel rămas în urmă. Deci, poate că prietenul tău te veghează acum și se asigură că ești bine.

Fetița închise ochii și rămase tăcută o vreme. – Da, cred că este aici. Dar încă mi-e dor de el pentru că nu-l pot vedea sau juca cu el; mă doare inima uneori.

– Știu că te doare și când se întâmplă asta, ai voie să te simți tristă și să plângi. Cu timpul va începe să te doară din ce în ce mai puțin.

 Fetița părea acum mai liniștit și zâmbea. -Vreau sa merg acasă acum.

Cei două se ținură de mână și începură să meargă. Cerul era acum limpede și albastru ca ochii fetiței; soarele strălucea puternic, la fel ca si părul ei auriu. Mergând în spatele lor era un miel negru cu o stea albă în frunte.

RAIUL SI IADUL SUNT INAUNTRUL TAU (Cascada adevărului)

A fost odată o fată cu părul verde lung. Ei îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființe înțelepte care i-au împărtășit întelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una dîn acele călătorii. 

Fata cu părul verde nu și-a văzut niciodata reflecția adevarata. De fiecare data când incerca să o vadă, imaginea reflectată înapoi era neclară sau distorsionată. Asa că ea a crescut fară să știe cum arată Sufletului ei, iar asta o făcut-o să se ascundă de lume. Până când într-o zi, totul s-a schimbat.

Ea a auzit că în Sud există o cascadă magică care arată oamenilor esența lor. Asa că a împachetat câteva lucruri și a mers să o găsească. Fata a umblat și a umblat peste câmpii și dealuri, pînă cînd într-o zi a ajuns într-o pădure. Ea a mers prin pădure o perioada indelungată, pînă a ajuns la o cascadă. Lângă cascadă era o bătrână care stătea și cosea folosind fire argintii ca și razele lunii.

– Bună! Aceasta este cascada care arată oamenilor esența lor?

– Bună, draga mea! spuse zâmbind bătrâna. Da, asta este, iar eu sunt paznicul ei.

– De ce are cascada nevoie de paznic?

– Cascada nu are nevoie de paznic. Insă oamenii care vin să o vadă au nevoie de îndrumare. Ești pregătită sa incepi călătoria?

– Da, sunt pregatită! spuse fata

– Bine, atunci, urmează-mă!

Bătrâna s-a ridicat în picioare și a inceput să meargă spre cascadă. Apa cădea furioasă, formând o perdea zgomotoasă, dar fascinantă.

– O să mergem în spatele cascadei, spuse bătrâna.

Fata cu părul verde a urmat-o pe bătrână pîna au ajuns dupa cascadă. În spatele cortinei de apă era o intrare care ducea spre o peșteră. Au intrat amândouă în pestera care era foarte întunecată; fata era speriată. Ea a auzit un zgomot și dintr-o data pestera s-a luminat; bătrâna tinea in mină o lampă cu ulei.

– Voi fi cu tine la fiecare pas, așa că nu te speria. Orice s-ar intimpla, lasă-te în voia sentimentelor care te cuprind, spuse bătrâna.

– Bine, așa voi face.

Au început să meargă amândouă pe drumul din peșteră. După câteva minute au ajuns într-o încăpere. Bătrâna a intrat prima și s-a așezat lingă perete. Fata cu părul verde a pășit și ea în încăpere și în acel moment a simțit un fior rece pe spate. Când a ajuns în mijloc ea s-a oprit; atunci a început să audă vocile. Au fost scăzute la început, dar au devenit din ce în ce mai tari și spuneau aceleași lucruri întruna: Persoana aia e mai bună decât tine! Ești atât de ciudată! De ce te-ar iubi cineva? Esti grasă! Vei rata, oricât ai încerca! Nu ești destul de frumoasă! Nu poți face nimic bine! Nu esti suficient de bună, încearcă mai tare! De ce nu poți să fi ca toți ceilalți? Nu meriți să fi iubită! Esti proastă!

Fata cu părul verde s-a simțit copleșită. A stat acolo incapabilă să se miște, apoi a căzut în genunchi și a început să plângă în hohote. Fiecare afirmație era ca un cuțit care îi străpungea inima. La un moment dat, s-a simțit epuizată; atunci a simțit o mână pe umăr.

– E destul, hai să mergem! a spus bătrâna și a ajutat-o ​​pe fată să se ridice.

Fata si-a șters lacrimile de pe obraji; se simțea slabită și o durea capul ingrozitor. Au început să meargă amândouă iar, în tăcere, pe un alt drum în pesteră, până când au ajuns la o altă încăpere. Fata cu părul verde s-a oprit și s-a uitat ingrijorată la bătrână de parcă nu ar fi vrut să intre.

– Prima încăpere a fost cea mai grea. Esti mai puternică decit crezi, iar eu voi fi aici dacă ai nevoie de mine, spuse bătrâna zâmbind.

Fata a respirat adânc și a urmat-o pe bătrână în a doua încăpere. Bătrâna s-a asezat din nou lîngă perete si fata s-a îndreptat spre mijlocul încăperii, dar nu a auzit nici o voce cind a ajuns acolo. Bătrâna i-a făcut semn să se așeze. Fata s-a așezat pe pămint și a închis ochii. Încă mai auzea în capul ei vocile din prima încăpere, iar asta a făcut-o să se cutremure.

– Încearcă sa îți liniștești mintea. Doar așa vei putea auzi vocile de aici, spuse bătrâna.

Fata a încercat să facă asta, dar i s-a parut foarte greu; vocile din capul ei erau destul de puternice si s-a simțit din nou copleșită. La un moment dat, a auzit o voce blândă “Poți sa faci asta!” Aceste cuvinte au liniștit-o puțin. În acel moment, vocile puternice din mintea ei au început să devină mai scăzute până când au dispărut una câte una. Fata a început să audă alte voci, de data asta mai suave si vesele: Ești mai bună decât crezi! Esti unică! Ești inovatoare și foarte inteligentă! Meriți să iubești și să fi iubită! S-ar putea să eșuezi, așa că încearcă din nou, până vei reuși! Esti foarte rezistentă! De ce ai vrea să fi ca toți ceilalți? Ești mai frumoasă decât crezi! Te iubim!

Aceste voci au făcut-o pe fată să se simtă înconjurată de dragoste ca și cum cineva ar fi îmbrățișat-o. Fiecare afirmație îi vindeca acum inima ranita și a începu să zâmbească. A stat acolo destul de mult timp până când, la un moment dat, a simțit că este timpul să plece. S-a ridicat, s-a uitat la bătrână și i-a zâmbit. Au inceput sa meargă amândouă până au iesit de după cascadă. Bătrâna s-a așezat în același loc în care se afla când a venit fata și a început să coasă.

– Vino, stai lângă mine, i-a spus bătrâna. Cum te simti?

Fata s-a așezat lângă bătrână.

– Obosită, dar sunt bine. Acele voci, sunt în interiorul meu, nu-i așa?

– Da, acelea au fost Iadul și Raiul tău. Oamenii cred că ele sunt locuri unde te duci după ce mori, dar de fapt amândouă sunt înăuntrul tău. Ele te pot pune la pămant sau te pot ridica la cer.

– Am simțit asta. In Iadul meu m-am simtit înghețată, învinsă și că nu există nici o scăpare din durere. In Raiul meu, m-am simțit înconjurată de asa de multă dragoste. Acele părți din mine s-au ascuns cu mult timp în urmă si nici nu am de știut că sunt acolo.

– Acele părți sunt acolo si te-au așteaptat să le scoți din întuneric la lumină. Când faci asta, vei începe sa vezi cum arata de fapt Sufletul tau.

– Îti mulțumesc pentru îndrumare! spuse fata cu părul verde zimbind.

– Cu plăcere, draga mea! Dacă o să vrei vreodată să vorbesti cu mine din nou, știi unde să mă găsesti. Asta este pentru tine.

Bătrâna i-a întins o brățară frumoasă cu o inimă pe ea, făcută din firul argintiu ca si luna. Fata a luat brățara și a pus-o pe mâna stângă. I-a mulțumit bătrânei, a imbratișat-o si i-a spus la revedere. În timp ce fata cu părul verde se pregetea sa plece, ea si-a vazut reflecția în apa. Pentru prima oară in viața ei, imaginea era clara si pentru o clipă și-a văzut Sufletului ei; era atât de frumos…


Pictura facuta de mine