A fost odată o fată cu părul verde lung. Ei îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființe înțelepte care i-au împărtășit întelepciunea lor; asta a ajutat-o să se descopere. Această poveste este despre una dîn acele călătorii.
Fata cu părul verde nu și-a văzut niciodata reflecția adevarata. De fiecare data când incerca să o vadă, imaginea reflectată înapoi era neclară sau distorsionată. Asa că ea a crescut fară să știe cum arată Sufletului ei, iar asta o făcut-o să se ascundă de lume. Până când într-o zi, totul s-a schimbat.
Ea a auzit că în Sud există o cascadă magică care arată oamenilor esența lor. Asa că a împachetat câteva lucruri și a mers să o găsească. Fata a umblat și a umblat peste câmpii și dealuri, pînă cînd într-o zi a ajuns într-o pădure. Ea a mers prin pădure o perioada indelungată, pînă a ajuns la o cascadă. Lângă cascadă era o bătrână care stătea și cosea folosind fire argintii ca și razele lunii.
– Bună! Aceasta este cascada care arată oamenilor esența lor?
– Bună, draga mea! spuse zâmbind bătrâna. Da, asta este, iar eu sunt paznicul ei.
– De ce are cascada nevoie de paznic?
– Cascada nu are nevoie de paznic. Insă oamenii care vin să o vadă au nevoie de îndrumare. Ești pregătită sa incepi călătoria?
– Da, sunt pregatită! spuse fata
– Bine, atunci, urmează-mă!
Bătrâna s-a ridicat în picioare și a inceput să meargă spre cascadă. Apa cădea furioasă, formând o perdea zgomotoasă, dar fascinantă.
– O să mergem în spatele cascadei, spuse bătrâna.
Fata cu părul verde a urmat-o pe bătrână pîna au ajuns dupa cascadă. În spatele cortinei de apă era o intrare care ducea spre o peșteră. Au intrat amândouă în pestera care era foarte întunecată; fata era speriată. Ea a auzit un zgomot și dintr-o data pestera s-a luminat; bătrâna tinea in mină o lampă cu ulei.
– Voi fi cu tine la fiecare pas, așa că nu te speria. Orice s-ar intimpla, lasă-te în voia sentimentelor care te cuprind, spuse bătrâna.
– Bine, așa voi face.
Au început să meargă amândouă pe drumul din peșteră. După câteva minute au ajuns într-o încăpere. Bătrâna a intrat prima și s-a așezat lingă perete. Fata cu părul verde a pășit și ea în încăpere și în acel moment a simțit un fior rece pe spate. Când a ajuns în mijloc ea s-a oprit; atunci a început să audă vocile. Au fost scăzute la început, dar au devenit din ce în ce mai tari și spuneau aceleași lucruri întruna: Persoana aia e mai bună decât tine! Ești atât de ciudată! De ce te-ar iubi cineva? Esti grasă! Vei rata, oricât ai încerca! Nu ești destul de frumoasă! Nu poți face nimic bine! Nu esti suficient de bună, încearcă mai tare! De ce nu poți să fi ca toți ceilalți? Nu meriți să fi iubită! Esti proastă!
Fata cu părul verde s-a simțit copleșită. A stat acolo incapabilă să se miște, apoi a căzut în genunchi și a început să plângă în hohote. Fiecare afirmație era ca un cuțit care îi străpungea inima. La un moment dat, s-a simțit epuizată; atunci a simțit o mână pe umăr.
– E destul, hai să mergem! a spus bătrâna și a ajutat-o pe fată să se ridice.
Fata si-a șters lacrimile de pe obraji; se simțea slabită și o durea capul ingrozitor. Au început să meargă amândouă iar, în tăcere, pe un alt drum în pesteră, până când au ajuns la o altă încăpere. Fata cu părul verde s-a oprit și s-a uitat ingrijorată la bătrână de parcă nu ar fi vrut să intre.
– Prima încăpere a fost cea mai grea. Esti mai puternică decit crezi, iar eu voi fi aici dacă ai nevoie de mine, spuse bătrâna zâmbind.
Fata a respirat adânc și a urmat-o pe bătrână în a doua încăpere. Bătrâna s-a asezat din nou lîngă perete si fata s-a îndreptat spre mijlocul încăperii, dar nu a auzit nici o voce cind a ajuns acolo. Bătrâna i-a făcut semn să se așeze. Fata s-a așezat pe pămint și a închis ochii. Încă mai auzea în capul ei vocile din prima încăpere, iar asta a făcut-o să se cutremure.
– Încearcă sa îți liniștești mintea. Doar așa vei putea auzi vocile de aici, spuse bătrâna.
Fata a încercat să facă asta, dar i s-a parut foarte greu; vocile din capul ei erau destul de puternice si s-a simțit din nou copleșită. La un moment dat, a auzit o voce blândă “Poți sa faci asta!” Aceste cuvinte au liniștit-o puțin. În acel moment, vocile puternice din mintea ei au început să devină mai scăzute până când au dispărut una câte una. Fata a început să audă alte voci, de data asta mai suave si vesele: Ești mai bună decât crezi! Esti unică! Ești inovatoare și foarte inteligentă! Meriți să iubești și să fi iubită! S-ar putea să eșuezi, așa că încearcă din nou, până vei reuși! Esti foarte rezistentă! De ce ai vrea să fi ca toți ceilalți? Ești mai frumoasă decât crezi! Te iubim!
Aceste voci au făcut-o pe fată să se simtă înconjurată de dragoste ca și cum cineva ar fi îmbrățișat-o. Fiecare afirmație îi vindeca acum inima ranita și a începu să zâmbească. A stat acolo destul de mult timp până când, la un moment dat, a simțit că este timpul să plece. S-a ridicat, s-a uitat la bătrână și i-a zâmbit. Au inceput sa meargă amândouă până au iesit de după cascadă. Bătrâna s-a așezat în același loc în care se afla când a venit fata și a început să coasă.
– Vino, stai lângă mine, i-a spus bătrâna. Cum te simti?
Fata s-a așezat lângă bătrână.
– Obosită, dar sunt bine. Acele voci, sunt în interiorul meu, nu-i așa?
– Da, acelea au fost Iadul și Raiul tău. Oamenii cred că ele sunt locuri unde te duci după ce mori, dar de fapt amândouă sunt înăuntrul tău. Ele te pot pune la pămant sau te pot ridica la cer.
– Am simțit asta. In Iadul meu m-am simtit înghețată, învinsă și că nu există nici o scăpare din durere. In Raiul meu, m-am simțit înconjurată de asa de multă dragoste. Acele părți din mine s-au ascuns cu mult timp în urmă si nici nu am de știut că sunt acolo.
– Acele părți sunt acolo si te-au așteaptat să le scoți din întuneric la lumină. Când faci asta, vei începe sa vezi cum arata de fapt Sufletul tau.
– Îti mulțumesc pentru îndrumare! spuse fata cu părul verde zimbind.
– Cu plăcere, draga mea! Dacă o să vrei vreodată să vorbesti cu mine din nou, știi unde să mă găsesti. Asta este pentru tine.
Bătrâna i-a întins o brățară frumoasă cu o inimă pe ea, făcută din firul argintiu ca si luna. Fata a luat brățara și a pus-o pe mâna stângă. I-a mulțumit bătrânei, a imbratișat-o si i-a spus la revedere. În timp ce fata cu părul verde se pregetea sa plece, ea si-a vazut reflecția în apa. Pentru prima oară in viața ei, imaginea era clara si pentru o clipă și-a văzut Sufletului ei; era atât de frumos…
