RAIUL SI IADUL SUNT INAUNTRUL TAU (Cascada adevărului)

A fost odată o fată cu părul verde lung. Ei îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființe înțelepte care i-au împărtășit întelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una dîn acele călătorii. 

Fata cu părul verde nu și-a văzut niciodata reflecția adevarata. De fiecare data când incerca să o vadă, imaginea reflectată înapoi era neclară sau distorsionată. Asa că ea a crescut fară să știe cum arată Sufletului ei, iar asta o făcut-o să se ascundă de lume. Până când într-o zi, totul s-a schimbat.

Ea a auzit că în Sud există o cascadă magică care arată oamenilor esența lor. Asa că a împachetat câteva lucruri și a mers să o găsească. Fata a umblat și a umblat peste câmpii și dealuri, pînă cînd într-o zi a ajuns într-o pădure. Ea a mers prin pădure o perioada indelungată, pînă a ajuns la o cascadă. Lângă cascadă era o bătrână care stătea și cosea folosind fire argintii ca și razele lunii.

– Bună! Aceasta este cascada care arată oamenilor esența lor?

– Bună, draga mea! spuse zâmbind bătrâna. Da, asta este, iar eu sunt paznicul ei.

– De ce are cascada nevoie de paznic?

– Cascada nu are nevoie de paznic. Insă oamenii care vin să o vadă au nevoie de îndrumare. Ești pregătită sa incepi călătoria?

– Da, sunt pregatită! spuse fata

– Bine, atunci, urmează-mă!

Bătrâna s-a ridicat în picioare și a inceput să meargă spre cascadă. Apa cădea furioasă, formând o perdea zgomotoasă, dar fascinantă.

– O să mergem în spatele cascadei, spuse bătrâna.

Fata cu părul verde a urmat-o pe bătrână pîna au ajuns dupa cascadă. În spatele cortinei de apă era o intrare care ducea spre o peșteră. Au intrat amândouă în pestera care era foarte întunecată; fata era speriată. Ea a auzit un zgomot și dintr-o data pestera s-a luminat; bătrâna tinea in mină o lampă cu ulei.

– Voi fi cu tine la fiecare pas, așa că nu te speria. Orice s-ar intimpla, lasă-te în voia sentimentelor care te cuprind, spuse bătrâna.

– Bine, așa voi face.

Au început să meargă amândouă pe drumul din peșteră. După câteva minute au ajuns într-o încăpere. Bătrâna a intrat prima și s-a așezat lingă perete. Fata cu părul verde a pășit și ea în încăpere și în acel moment a simțit un fior rece pe spate. Când a ajuns în mijloc ea s-a oprit; atunci a început să audă vocile. Au fost scăzute la început, dar au devenit din ce în ce mai tari și spuneau aceleași lucruri întruna: Persoana aia e mai bună decât tine! Ești atât de ciudată! De ce te-ar iubi cineva? Esti grasă! Vei rata, oricât ai încerca! Nu ești destul de frumoasă! Nu poți face nimic bine! Nu esti suficient de bună, încearcă mai tare! De ce nu poți să fi ca toți ceilalți? Nu meriți să fi iubită! Esti proastă!

Fata cu părul verde s-a simțit copleșită. A stat acolo incapabilă să se miște, apoi a căzut în genunchi și a început să plângă în hohote. Fiecare afirmație era ca un cuțit care îi străpungea inima. La un moment dat, s-a simțit epuizată; atunci a simțit o mână pe umăr.

– E destul, hai să mergem! a spus bătrâna și a ajutat-o ​​pe fată să se ridice.

Fata si-a șters lacrimile de pe obraji; se simțea slabită și o durea capul ingrozitor. Au început să meargă amândouă iar, în tăcere, pe un alt drum în pesteră, până când au ajuns la o altă încăpere. Fata cu părul verde s-a oprit și s-a uitat ingrijorată la bătrână de parcă nu ar fi vrut să intre.

– Prima încăpere a fost cea mai grea. Esti mai puternică decit crezi, iar eu voi fi aici dacă ai nevoie de mine, spuse bătrâna zâmbind.

Fata a respirat adânc și a urmat-o pe bătrână în a doua încăpere. Bătrâna s-a asezat din nou lîngă perete si fata s-a îndreptat spre mijlocul încăperii, dar nu a auzit nici o voce cind a ajuns acolo. Bătrâna i-a făcut semn să se așeze. Fata s-a așezat pe pămint și a închis ochii. Încă mai auzea în capul ei vocile din prima încăpere, iar asta a făcut-o să se cutremure.

– Încearcă sa îți liniștești mintea. Doar așa vei putea auzi vocile de aici, spuse bătrâna.

Fata a încercat să facă asta, dar i s-a parut foarte greu; vocile din capul ei erau destul de puternice si s-a simțit din nou copleșită. La un moment dat, a auzit o voce blândă “Poți sa faci asta!” Aceste cuvinte au liniștit-o puțin. În acel moment, vocile puternice din mintea ei au început să devină mai scăzute până când au dispărut una câte una. Fata a început să audă alte voci, de data asta mai suave si vesele: Ești mai bună decât crezi! Esti unică! Ești inovatoare și foarte inteligentă! Meriți să iubești și să fi iubită! S-ar putea să eșuezi, așa că încearcă din nou, până vei reuși! Esti foarte rezistentă! De ce ai vrea să fi ca toți ceilalți? Ești mai frumoasă decât crezi! Te iubim!

Aceste voci au făcut-o pe fată să se simtă înconjurată de dragoste ca și cum cineva ar fi îmbrățișat-o. Fiecare afirmație îi vindeca acum inima ranita și a începu să zâmbească. A stat acolo destul de mult timp până când, la un moment dat, a simțit că este timpul să plece. S-a ridicat, s-a uitat la bătrână și i-a zâmbit. Au inceput sa meargă amândouă până au iesit de după cascadă. Bătrâna s-a așezat în același loc în care se afla când a venit fata și a început să coasă.

– Vino, stai lângă mine, i-a spus bătrâna. Cum te simti?

Fata s-a așezat lângă bătrână.

– Obosită, dar sunt bine. Acele voci, sunt în interiorul meu, nu-i așa?

– Da, acelea au fost Iadul și Raiul tău. Oamenii cred că ele sunt locuri unde te duci după ce mori, dar de fapt amândouă sunt înăuntrul tău. Ele te pot pune la pămant sau te pot ridica la cer.

– Am simțit asta. In Iadul meu m-am simtit înghețată, învinsă și că nu există nici o scăpare din durere. In Raiul meu, m-am simțit înconjurată de asa de multă dragoste. Acele părți din mine s-au ascuns cu mult timp în urmă si nici nu am de știut că sunt acolo.

– Acele părți sunt acolo si te-au așteaptat să le scoți din întuneric la lumină. Când faci asta, vei începe sa vezi cum arata de fapt Sufletul tau.

– Îti mulțumesc pentru îndrumare! spuse fata cu părul verde zimbind.

– Cu plăcere, draga mea! Dacă o să vrei vreodată să vorbesti cu mine din nou, știi unde să mă găsesti. Asta este pentru tine.

Bătrâna i-a întins o brățară frumoasă cu o inimă pe ea, făcută din firul argintiu ca si luna. Fata a luat brățara și a pus-o pe mâna stângă. I-a mulțumit bătrânei, a imbratișat-o si i-a spus la revedere. În timp ce fata cu părul verde se pregetea sa plece, ea si-a vazut reflecția în apa. Pentru prima oară in viața ei, imaginea era clara si pentru o clipă și-a văzut Sufletului ei; era atât de frumos…


Pictura facuta de mine

OAMENII RANITI SINT CA SI TRANDAFIRII

A fost odată o fată cu părul verde lung. Ei ii plăcea să călătorească, uneori pe jos, alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei magice, ea s-a conectat la înțelepciunea străveche, care a ajutat-o să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Fata cu părul verde nu putea să inteleagă “urâțenia” din oameni. Stia ca există și frumusețe in ei, a văzut-o de multe ori și asta îi dădea sperantă. Dar în general, ea vedea “urâțenia” și asta îi provoca durere si furie.

Era o zi innorată, dar frumoasă și fata s-a hotarit să meargă în parcul cu o gradină de trandafiri. Când a ajuns acolo, a văzut un trandafir roșu frumos si a inceput să îl miroasa. Iubea trandafirii și și-ar fi dorit can oamenii sa fie la fel de frumoși ca ei. De fiecare dată când inhala mirosul lor imbietor, simțea că lua putin din esența lor. Fata s-a asezat pe iarba lingă tufa de trandafiri, a inchis ochii si a inceput să asculte cântecul pasarilor.

– Bună! a auzit ea la un moment dat. Vocea era foarte blândă și prietenoasă. A deschis ochii, dar nu a putut vedea pe nimeni în jurul ei.
– Sunt aici în dreapta ta, a spus din nou vocea. Fata s-a uitat la dreapta ei, dar nu a putut vedea decât tufa de trandafiri. S-a ridicat și s-a uitat la trandafiri. Ea a văzut frumosul trandafirul roșu pe care l-a mirosit legănându-se deși vântul nu adia deloc afară.
– Bună, a spus trandafirul vesel. Ti-a plăcut parfumul meu?
– Bună, raspunse fata. Da, parfumul tău e minunat! Mi-ar plăcea ca noi oamenii să fim la fel de frumosi ca tine!
– Mulțumesc! Păi oamenii si trandafirii sint foarte asemănatori.
– Crezi?
– Pari surprinsă.
– Da, sunt, pentru că oamenii nu sunt intotdeauna frumosi. Ei pot fi urâți si atunci rănesc alte persoane.
– Si eu te pot răni daca mă iei în mina, în locul unde am spini, spuse trandafirul. Contează cum mă ții; la fel sint și oamenii.

– Gândeste-te la spinii mei de pe tulpină ca si cum ar fi durerea pe care ai experimentat-o in viata ta. De fiecare dată când cineva se apropie de durerea ta, spinii te protejează de posibilitatea de a fi rănită din nou. Imaginează-ti că inima ta e ascunsă intr-un loc similar cu centrul florii mele, sub petale. Daca inima ta e ranită, poate vrea să se vindece, să iubească și să aibă încredere în oameni din nou, dar simte că prețul de plătit este prea mare.

 – Foarte frumos, zise fata cu lacrimi în ochi. Nu m-am gândit niciodată la așa ceva până acum. Cum poate cineva vindeca o inima ranită?
– Cel mai bun mod de a vindeca o inimă ranită este de a o ține blând, ca și cum ar fi cel mai prețios cadou din lume; la fel cum m-ai ținut tu pe mine cind mi-ai mirosit parfumul, cu multă dragoste și respect. Inima ruptă va începe să se deschidă încet și se va vindeca în timp. Dar ca sa vindeci inima ranita a cuiva, mai întîi trebuie sa îți vindeci inima ta.
Fata avea lacrimi care îi coborau pe obraji. S-a gândit la toate timpurile din viața ei, când a fost un trandafir și a rănit oamenii pe care îi iubea cu spinii ei. Și-a amintit si dățile când a simțit că spinii altor oameni o răneau, dar nu s-a putut îndepărta de ei. Ea a înteles că în loc să se  concentreze pe spinii ei și să se vindece pe ea însăsi, s-a focusat pe spinii altora și a încercat să îi vindece pe ei.

–  Mulțumesc, trandafirule!

– Cu plăcere. Sper ca o sa vi sa ma vizitezi din nou.

Fata s-a apropiat de trandafir, și-a așezat ușor mâinile în jurul lui așa cum o făcuse înainte și l-a sărutat moale pe petalele sale. In momentul acela ea a simțit caldura soarelui pe fața ei. O frunză i-a căzut pe față și ea a deschis ochii. S-a uitat la trandafirul din dreapta ei și a zâmbit. Ea știa acum că urâțenia din oameni nu era ce credea ea și s-a decis să învețe cum să o transforme înapoi in frumusețe.


Pictura facuta de mine, Aug 2019

Notă: Această poveste nu se refera la relatiile abuzive, unde exista speranța că persoana care va abuzeaza se va schimba și nu vă va mai răni daca ii acceptati asa cum sint. Nu se vor schimba doar pentru că vrei tu sa se schimbe, indiferent cât de mult încerci, speri și poate chiar crezi ca e vina ta pentru ca ei sint asa; decizia de schimbare trebuie să inceapa de la ei. Învață să te iubești pe tine și să te pui pe primul loc; meriți să fi tratata cu dragoste și respect.

NU TOATA LUMEA POATE VORBI CU COPACII

A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Fata iubea copacii. Unul dintre cei mai buni prieteni ai ei era un copac înalt de arțar din pădurea din apropierea casei ei. S-au cunoscut prima oară când fata era mică, într-o zi când culegea ciuperci în pădure cu mama ei. Fugind dupa o veveriță, ea s-a rătăcit; copacul i-a ținut companie cu una din poveștile sale magice până când mama a găsit-o. De atunci, prietenia lor a devenit mai puternică în fiecare zi.

Arborele era un povestitor grozav; fata obișnuia să-i asculte poveștile cu atâta încântare încât uneori nu voia să se întoarcă acasă. A visat să fie si ea copac și să-și petreacă restul vieții în pădure împreună cu prietenul ei, pentru că acolo se simțea mai liberă și mai vie.

-Nu-mi place să fiu om! i-a spus fata copacului într-o zi când stătea întinsă pe iarbă și îi admira ramurile înalte. Vreau să fiu un copac la fel ca tine!

-Da? Ce crezi că este atât de grozav să fi copac?

-Tu îți petreci tot timpul în acest loc frumos și pașnic. Poți fi tu însuți și nimeni nu încearcă să te schimbe în ceva ce nu ești. Nimic nu te poate răni aici.

-Da, trăiesc în acest loc frumos, dar asta nu înseamnă că nimic nu mă poate răni. Sunt multe lucruri pe care nu le știi încă, draga mea. Ceea ce vreau eu să știi tu însă acum, este că ești mai mult ca mine decât crezi tu.

– Da? tipă fata fericită.

-Da. Cu mult timp în urmă, eu eram un puiet micut care și-a început călătoria prin viață așa cum ești tu acum. Trunchiul meu era mai mult ca o crenguță la acea vreme, iar rădăcinile mele erau foarte subțiri și fragile. De multe ori am crezut ca nu voi rezista, mai ales când apareau furtunile. Dar am învățat să le văd pentru ceea ce sunt: furtinile pot provoca distrugere, dar aduc și creștere. Apa de ploaie mi-a ajutat rădăcinile să devină mai puternice, iar asta mi-a făcut trunchiul mai solid în timp și ramurile mele mai înalte. Vântul îmi poartă semințele la kilometri și kilometri distanță și doar asa alți copaci pot ajunge să crească în locuri în care nu credeau vreaodata că este posibil.

Fata părea pierdută în gândurile ei.

– Mi-e greau să imi imaginez că ai fost odată un puiet fragil.

-A fost cu atât de mult timp în urmă, încât mi se pare că e un vis, a spus copacul râzând.

-Deci, cum sunt eu asemanatoare cu tine din ce ai spus?

-De-a lungul vieții tale, poate vor exista momente în care va trebui să înduri și tu furtunile si asta poate te va copleșii. S-ar putea să te simți furioasă sau trista când se va întâmpla asta, dar nu lăsa acele experiențe să te pună la pământ sau să te definească. La fel ca și mine, rezista și ridică-te din nou când te simti pregatita. Descoperă ce poți folosi din acea furtună pentru a crește și mergi mai departe. Odată ce ai învățat să temperezi furtunile, vei începe să stai înalta, să fi mândra de ceea ce ai depășit și de cine ai devenit. Tine minte că singurul lucru pe care îl poți controla în viață este modul în care reacționezi la lucrurile care ți se intimplă.

-Suna un pic înfricoșător, dar mă face să mă simt bine în același timp”, a spus fata zâmbind și i-a dat copacului o îmbrățișare.

– Asta e bine.

Anii au trecut, iar fata cu parul verde a crescut. La o zi după ce și-a luat rămas bun de la prietenul ei copac, s-a mutat într-o altă lume departe. Furtunile au venit și au intrat în viața fetei; cuvintele copacului au rămas cu ea și i-au dat forța să meargă mai departe de fiecare dată. Fata a devenit mai puternică și s-a descoperit prin furtuni, așa cum i-a spus prietenul ei. Au mai trecut câțiva ani și într-o zi, prietenul ei de arțar i-a venit în minte foarte mult; așa că, a decis să se întoarcă acasă și să-l viziteze, pentru a-i mulțumi pentru sfaturile care au ajutat-o ​​să reziste furtunilor.

Când a ajuns în pădure, tot ce a putut găsi din el au fost rădăcinile lui și o bucată mare din trunchiul său inferior. Fata a simțit că inima ei s-a sfărimat într-un milion de bucăți. A căzut la pământ și a început să plângă, sprijinindu-si capul pe ciotul copacului. În timp ce ea urmărea inelele copacului cu degetele, s-a întrebat cum pot fi oamenii atât de cruzi. Apoi și-a dat seama că unii dintre ei nu mai pot vorbi cu copacii, pentru că au uitat cum să vorbească limbajul inimii. Dacă ar sti ei că atunci când mintea lor se linisteste si inima li se deschide, ei și-ar aminti limbajul si ar putea să găsească atunci în natură îndrumarea pe care o caută.


Pictura facuta de mine, Iulie 2019

Poza facuta de mine, Shropshire 2015

DANSIND CU DIAVOLUL

A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Fata iubea muzica, pentru că muzica avea puterea de a conecta oamenii cu cele mai adinci emotii ale lor si de a le vindeca Sufletul. Exista magie în sunetele și ritmurile create de oameni si ea a experimentat efectul lor vindecator de multe ori. Fata simțea muzica cu fiecare celulă din corpul ei si asta o făcea să se simta liberă.

Era o ceață blândă în aer în acea ziua și soarele era asuns după nori. Fata mergea de-a lungul unui râu pierdută în gânduri; o senzație grea o înconjura. Deodată, ea a auzit muzică în depărtare; cineva cânta la vioară. Fermecată de sunet, a început să meargă spre muzică de parcă ceva o atrăgea acolo.

O femeie cânta la vioară. Era tânără, avea păr alb lung și ochi verzi; frumusețea ei era angelică. Femeia i-a zâmbit fetei. Era ceva familiar la acea femeie și melodia pe care o cânta; fata s-a oprit, vrajită de muzică.
– Vrei să dansezi? spuse o voce blândă care o scoase pe fata din vraja muzicii. Ea a întors capul spre stânga și a văzut un bărbat stând lângă ea. Era tânăr, avea păr negru ondulat și ochi albastrii care i-au străpuns fetei sufletul. Ea a vrut să spună nu la început, dar și-a dat seama că vocea lui o liniștea. Era ceva destul de familiar și la el, așa că a acceptat. El a luat-o de mână și a tras-o ușor spre el. Au început să danseze amindoi destul de aproape, trupurile lor mișcându-se în același ritm fără efort.

– Te cunosc? Îmi pari familiar, a spus fata.
– Da, cred ca mă cunoști destul de bine acum, a spus el zâmbind apoi s-a uitat adânc în ochii ei. Dintr-o dată, fata a simțit un fior prin corpul ei și în acel moment, și-a dat seama cine era el. Ea i-a zâmbit înapoi, și-a rezemat capul pe pieptul lui și a continuat să danseze.
– Nu îți mai este frică de mine.
– Nu, nu mai îmi e. Știu că nu vrei să îmi faci rău.

– Nu am vrut niciodată să îți fac rău. Nu sunt aici pentru a te distruge, sunt aici pentru a te face mai puternică. Nu te-am forțat să faci ceva ce nu vroiai, doar că nu ai fost destul de puternică să spui nu. Eu fac parte din tine și ai avut nevoie de mine ca să te dezvolti.

– Acum știu asta. Nu aș schimba nimic din ce s-a intimplat în viața mea.
– Foarte bine. Ai vrut sa vezi ce înseamnă sa fi umană si eu fac parte din asta. Nu există lumină fără întuneric; sunt doar două fețe ale aceleiași monede. Știu că nu este usor sa accepți ca nu esti doar bună. Ai și puterea de a ucide, de a minți, de a urî, de a înșela, de a manipula, de a judeca și de a distruge; ambele părți sunt adânci în interiorul tau. E alegerea ta dacă vrei să folosesti vreuna dintre ele ca sa rănesti pe cineva sau pe tine, a nimănui altcuiva.

– Adevărul este că imi e greu să accept asta. Vreau să fiu perfectă ca un Inger! a spus fata.
– Dar esti un Înger, doar că esti și un Diavol în același timp.

Fata s-a uitat în ochii lui și a zâmbit, apoi i-a șoptit la ureche: – Îți mulțumesc că m-ai ajutat să devin mai puternică.

El i-a zâmbti înapoi și a sărutat-o suav pe frunte. – Odată cu constientizarea, vine și responsabilitatea. Nu uita că nimeni nu te poate pune jos decât dacă tu îi lași. Iar dacă tu îi pui pe altii jos, esti responsabilă pentru alegerile tale.

Muzica s-a oprit în acel moment, iar el i-a dat drumul taliei ei încet.

– Trebuie să plecăm. Ai grijă de tine, a spus el.
– Să plecăm?

El și-a întors capul spre angelica femeie care cânta la vioară. Ea i-a zâmbit, a aprobat din cap și și-a indreptat privirea către cer.

Fata cu părul verde și-a ridicat și ea privirea spre cer; soarele ieșise de după nori și acum strălucea puternic. Ea a închis ochii și a lăsat soarele să-i mângâie ușor fața. Când deschis ochii, amândoi erau deja plecați. În timp ce fata stătea acolo, două pene lungi, una albă și una neagră, au plutit prin aer și au aterizat la picioarele ei. Ea le-a ridicat, a zâmbit si a început să meargă.


Pictura facuta de mine, Iulie 2019

Poza facuta de mine

COPILUL CU PIELEA PURPURIE

Poza by me: Brecon Beacons, Oct 2013

A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Totul s-a întâmplat când fata călătorea spre Sud, într-un loc foarte îndepărtat. Într-o zi a dat peste o pădure mare și deasa. Fata s-a simțit un pic speriată să intre în pădure, dar ceva mai puternic decât frica ei o chema. A decis să meargă pe poteca care se afla înaintea ei.

Ea a mers destul de mult timp, observind toate sunetele și mirosurile misterioase din jurul ei. Exista un sentiment de familiaritate la acest loc, iar fata simți cum frica ei cedează încet locul curiozității. A început să se întrebe ce căuta acolo și în acel moment, a auzit pe cineva plângând în depărtare. Cu fiecare pas pe care-l făcea, plânsul devenea din ce în ce mai tare. La un moment dat a văzut un copil așezat în iarbă lângă un râu, care statea cu capul sprijinit pe genunchi.

-Bună! spuse fata cu părul verde.
Copilul se opri din plâns și se întoarse să vadă de unde venea acea voce. In acel moment fata a observat ceva uimitor: copilul avea pielea purpurie.
-Nu te uita la mine, sunt hidos! urlă copilul intorcindu-si capul si ascunzindu-si fața cu brațele.
-Eu nu cred că ești hidos.

-Nu?
-Nu, nu cred asta. Cred că pielea ta purpurie este frumoasă.


Copilul s-a uitat adânc în ochii ei pentru câteva clipe, ca și cum incerca să afle dacă fata spune adevarul. Fata a observant ca el avea cei mai tristi ochi pe care ea ii văzuse vreodată.

-Nu am mai întâlnit pe nimeni care să creadă că pielea mea este frumoasă.

În acel moment, fata văzu o scânteie de viață în acei ochii mari căprui si ii zâmbit larg copilului.

– Ei bine, ai întâlnit acum. Ce faci aici de unul singur? Unde sunt parintii tai?
-Nu am pe nimeni, am plecat de acasa. Nimanui nu i-a placut pielea mea purpurie. Le-a fost rusine sa fie vazuti cu mine. Au vrut ca eu să fiu la fel ca toți ceilalți. Am încercat să fiu ca ei, am încercat diferite moduri de a ma acoperi și de a-mi schimba culoarea pielii, dar nimic nu a funcționat. Asa ca am decis să plec.

Fata se enerva.

-Nu e nimic in neregula cu tine. Esti diferit, dar esti frumoasa asa cum esti!  Problema e ca oamenilor le este frica de lucrurile pe care nu le inteleg.


Copilul s-a uitat la ea. Lacrimile începură să i se rostogolească pe obraji și sări brusc în brațele ei. Fata săruta capul copilului și ii mângâie părul moale. Nu a putut să isi explice de ce, dar în acel moment a simțit atât de multa dragoste pentru acest copil care era lângă ea.

-Nu trebuie să schimbi cine esti cu adevărat doar pentru a face pe plac altor oameni, nici măcar persoanelor pe care le iubesti, precum familia ta. Poate lor le-a fost greu sa te iubeasca asa cum esti pentru ca nimeni nu le-a aratat cum arata dragostea neconditionata. E greu sa fi respins pentru ca esti diferit, dar nu lasa asta sa te faca sa te respingi pe tine insuti. Atunci cind respingi ceea ce te face diferit si unic, iti tradezi Sufletul. Tu i-ai spune acelui râu să nu mai curgă, unui fluture să nu mai zboare sau unei floari să nu mai înflorească?

-Sigur că nu, de ce aș face asta?
-Atunci de ce este bine ca cineva să-ți ceara să schimbi natura sufletului tău, esenta ta unica?


Copilul dadu din cap ca și cum ar fi înțeles ce încearca să spună fata.

– Rătăcesc de ceva vreme și nu am găsit pe nimeni ca mine. Nu am putut găsi pe cineva care să îi placă culoarea pielii mele. Unii au râs de mine, alții m-au chinuit. Alții s-au prefăcut că ma plac doar pentru ca au vrut ceva de la mine. M-am simțit foarte speriat și singur uneori.

– Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva, dar acum m-ai întâlnit pe mine. Mă crezi când îți spun că îmi place cu adevarat pielea ta purpurie?
-Da, te cred. Pot vedea în ochii tăi că durerea mea iti este familiară.
-Da, durerea ta imi e familiar. Cred ca mai există alti oameni in lume care sint familiari cu durerea ta si intr-o zi o să ii găsești. Ei vor ajunge sa te iubeasca și sa te accepte pentru cine ești tu cu adevarat.

-Poți te rog sa me iei cu tine? Vreau sa ii gasesc.
-Da, mi-ar plăcea asta foarte mult.

Copilul a sărit din nou în brațele fetei și strâns-o asa de tare in brate încât ea si-a pierdut respirația pentru o clipă.

 -Iti mulțumesc că m-ai văzut cu adevărat si ca m-ai acceptat, spuse copilul incet.

– Tine minte că vei mai întâlni și alte persoane de-a lungul drumului tau care te vor respinge pentru că esti diferit. Rămâi puternic în cine ești și nu lăsa cuvintele oamenilor pline de temerile lor să te taie. Alege să te ridici deasupra intoleranței lor, care provine din incapacitatea lor de a vedea această unicitate în ei.

-Asa voi face. Mă simt mai puternica acum ca te-am cunoscut si știind că vei fi acolo pentru mine.
-Voi fi acolo pentru tine și nu voi lăsa pe nimeni să te doboare din nou, promit. Dacă vreodata nu-mi voi respect vreodată promisiunea pe deplin, sa imi spui.
– O sa iti spun, promit.

– Ești pregatit să ieși din această pădure și să te întorci în lume?
-Da, sunt pregatit, spus copilul ridicindu-se și strângind mâna fetei.


Copilul cu piele purpurie și ochii mari căprui s-a întors și s-a uitat pentru ultima dată la râul care curgea. Apoi s-a uitat la fata cu părul verde și a dat din cap. Apoi amândoi au început să meargă pe poteca care ducea spre sfirsitul pădurii.


Mulți oameni spun că cei doi au călătorit împreună în jurul lumii un timp îndelungat și au ajutat multi oameni sa isi descopere și sa isi accepte culoarea adevarata a Sufletului lor.