A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.
Totul s-a întâmplat când fata călătorea spre Sud, într-un loc foarte îndepărtat. Într-o zi a dat peste o pădure mare și deasa. Fata s-a simțit un pic speriată să intre în pădure, dar ceva mai puternic decât frica ei o chema. A decis să meargă pe poteca care se afla înaintea ei.
Ea a mers destul de mult timp, observind toate sunetele și mirosurile misterioase din jurul ei. Exista un sentiment de familiaritate la acest loc, iar fata simți cum frica ei cedează încet locul curiozității. A început să se întrebe ce căuta acolo și în acel moment, a auzit pe cineva plângând în depărtare. Cu fiecare pas pe care-l făcea, plânsul devenea din ce în ce mai tare. La un moment dat a văzut un copil așezat în iarbă lângă un râu, care statea cu capul sprijinit pe genunchi.
-Bună! spuse fata cu părul verde.
Copilul se opri din plâns și se întoarse să vadă de unde venea acea voce. In acel moment fata a observat ceva uimitor: copilul avea pielea purpurie.
-Nu te uita la mine, sunt hidos! urlă copilul intorcindu-si capul si ascunzindu-si fața cu brațele.
-Eu nu cred că ești hidos.
-Nu?
-Nu, nu cred asta. Cred că pielea ta purpurie este frumoasă.
Copilul s-a uitat adânc în ochii ei pentru câteva clipe, ca și cum incerca să afle dacă fata spune adevarul. Fata a observant ca el avea cei mai tristi ochi pe care ea ii văzuse vreodată.
-Nu am mai întâlnit pe nimeni care să creadă că pielea mea este frumoasă.
În acel moment, fata văzu o scânteie de viață în acei ochii mari căprui si ii zâmbit larg copilului.
– Ei bine, ai întâlnit acum. Ce faci aici de unul singur? Unde sunt parintii tai?
-Nu am pe nimeni, am plecat de acasa. Nimanui nu i-a placut pielea mea purpurie. Le-a fost rusine sa fie vazuti cu mine. Au vrut ca eu să fiu la fel ca toți ceilalți. Am încercat să fiu ca ei, am încercat diferite moduri de a ma acoperi și de a-mi schimba culoarea pielii, dar nimic nu a funcționat. Asa ca am decis să plec.
Fata se enerva.
-Nu e nimic in neregula cu tine. Esti diferit, dar esti frumoasa asa cum esti! Problema e ca oamenilor le este frica de lucrurile pe care nu le inteleg.
Copilul s-a uitat la ea. Lacrimile începură să i se rostogolească pe obraji și sări brusc în brațele ei. Fata săruta capul copilului și ii mângâie părul moale. Nu a putut să isi explice de ce, dar în acel moment a simțit atât de multa dragoste pentru acest copil care era lângă ea.
-Nu trebuie să schimbi cine esti cu adevărat doar pentru a face pe plac altor oameni, nici măcar persoanelor pe care le iubesti, precum familia ta. Poate lor le-a fost greu sa te iubeasca asa cum esti pentru ca nimeni nu le-a aratat cum arata dragostea neconditionata. E greu sa fi respins pentru ca esti diferit, dar nu lasa asta sa te faca sa te respingi pe tine insuti. Atunci cind respingi ceea ce te face diferit si unic, iti tradezi Sufletul. Tu i-ai spune acelui râu să nu mai curgă, unui fluture să nu mai zboare sau unei floari să nu mai înflorească?
-Sigur că nu, de ce aș face asta?
-Atunci de ce este bine ca cineva să-ți ceara să schimbi natura sufletului tău, esenta ta unica?
Copilul dadu din cap ca și cum ar fi înțeles ce încearca să spună fata.
– Rătăcesc de ceva vreme și nu am găsit pe nimeni ca mine. Nu am putut găsi pe cineva care să îi placă culoarea pielii mele. Unii au râs de mine, alții m-au chinuit. Alții s-au prefăcut că ma plac doar pentru ca au vrut ceva de la mine. M-am simțit foarte speriat și singur uneori.
– Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva, dar acum m-ai întâlnit pe mine. Mă crezi când îți spun că îmi place cu adevarat pielea ta purpurie?
-Da, te cred. Pot vedea în ochii tăi că durerea mea iti este familiară.
-Da, durerea ta imi e familiar. Cred ca mai există alti oameni in lume care sint familiari cu durerea ta si intr-o zi o să ii găsești. Ei vor ajunge sa te iubeasca și sa te accepte pentru cine ești tu cu adevarat.
-Poți te rog sa me iei cu tine? Vreau sa ii gasesc.
-Da, mi-ar plăcea asta foarte mult.
Copilul a sărit din nou în brațele fetei și strâns-o asa de tare in brate încât ea si-a pierdut respirația pentru o clipă.
-Iti mulțumesc că m-ai văzut cu adevărat si ca m-ai acceptat, spuse copilul incet.
– Tine minte că vei mai întâlni și alte persoane de-a lungul drumului tau care te vor respinge pentru că esti diferit. Rămâi puternic în cine ești și nu lăsa cuvintele oamenilor pline de temerile lor să te taie. Alege să te ridici deasupra intoleranței lor, care provine din incapacitatea lor de a vedea această unicitate în ei.
-Asa voi face. Mă simt mai puternica acum ca te-am cunoscut si știind că vei fi acolo pentru mine.
-Voi fi acolo pentru tine și nu voi lăsa pe nimeni să te doboare din nou, promit. Dacă vreodata nu-mi voi respect vreodată promisiunea pe deplin, sa imi spui.
– O sa iti spun, promit.
– Ești pregatit să ieși din această pădure și să te întorci în lume?
-Da, sunt pregatit, spus copilul ridicindu-se și strângind mâna fetei.
Copilul cu piele purpurie și ochii mari căprui s-a întors și s-a uitat pentru ultima dată la râul care curgea. Apoi s-a uitat la fata cu părul verde și a dat din cap. Apoi amândoi au început să meargă pe poteca care ducea spre sfirsitul pădurii.
Mulți oameni spun că cei doi au călătorit împreună în jurul lumii un timp îndelungat și au ajutat multi oameni sa isi descopere și sa isi accepte culoarea adevarata a Sufletului lor.
