NU TOATA LUMEA POATE VORBI CU COPACII

A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei a descoperit lumi magice și ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Fata iubea copacii. Unul dintre cei mai buni prieteni ai ei era un copac înalt de arțar din pădurea din apropierea casei ei. S-au cunoscut prima oară când fata era mică, într-o zi când culegea ciuperci în pădure cu mama ei. Fugind dupa o veveriță, ea s-a rătăcit; copacul i-a ținut companie cu una din poveștile sale magice până când mama a găsit-o. De atunci, prietenia lor a devenit mai puternică în fiecare zi.

Arborele era un povestitor grozav; fata obișnuia să-i asculte poveștile cu atâta încântare încât uneori nu voia să se întoarcă acasă. A visat să fie si ea copac și să-și petreacă restul vieții în pădure împreună cu prietenul ei, pentru că acolo se simțea mai liberă și mai vie.

-Nu-mi place să fiu om! i-a spus fata copacului într-o zi când stătea întinsă pe iarbă și îi admira ramurile înalte. Vreau să fiu un copac la fel ca tine!

-Da? Ce crezi că este atât de grozav să fi copac?

-Tu îți petreci tot timpul în acest loc frumos și pașnic. Poți fi tu însuți și nimeni nu încearcă să te schimbe în ceva ce nu ești. Nimic nu te poate răni aici.

-Da, trăiesc în acest loc frumos, dar asta nu înseamnă că nimic nu mă poate răni. Sunt multe lucruri pe care nu le știi încă, draga mea. Ceea ce vreau eu să știi tu însă acum, este că ești mai mult ca mine decât crezi tu.

– Da? tipă fata fericită.

-Da. Cu mult timp în urmă, eu eram un puiet micut care și-a început călătoria prin viață așa cum ești tu acum. Trunchiul meu era mai mult ca o crenguță la acea vreme, iar rădăcinile mele erau foarte subțiri și fragile. De multe ori am crezut ca nu voi rezista, mai ales când apareau furtunile. Dar am învățat să le văd pentru ceea ce sunt: furtinile pot provoca distrugere, dar aduc și creștere. Apa de ploaie mi-a ajutat rădăcinile să devină mai puternice, iar asta mi-a făcut trunchiul mai solid în timp și ramurile mele mai înalte. Vântul îmi poartă semințele la kilometri și kilometri distanță și doar asa alți copaci pot ajunge să crească în locuri în care nu credeau vreaodata că este posibil.

Fata părea pierdută în gândurile ei.

– Mi-e greau să imi imaginez că ai fost odată un puiet fragil.

-A fost cu atât de mult timp în urmă, încât mi se pare că e un vis, a spus copacul râzând.

-Deci, cum sunt eu asemanatoare cu tine din ce ai spus?

-De-a lungul vieții tale, poate vor exista momente în care va trebui să înduri și tu furtunile si asta poate te va copleșii. S-ar putea să te simți furioasă sau trista când se va întâmpla asta, dar nu lăsa acele experiențe să te pună la pământ sau să te definească. La fel ca și mine, rezista și ridică-te din nou când te simti pregatita. Descoperă ce poți folosi din acea furtună pentru a crește și mergi mai departe. Odată ce ai învățat să temperezi furtunile, vei începe să stai înalta, să fi mândra de ceea ce ai depășit și de cine ai devenit. Tine minte că singurul lucru pe care îl poți controla în viață este modul în care reacționezi la lucrurile care ți se intimplă.

-Suna un pic înfricoșător, dar mă face să mă simt bine în același timp”, a spus fata zâmbind și i-a dat copacului o îmbrățișare.

– Asta e bine.

Anii au trecut, iar fata cu parul verde a crescut. La o zi după ce și-a luat rămas bun de la prietenul ei copac, s-a mutat într-o altă lume departe. Furtunile au venit și au intrat în viața fetei; cuvintele copacului au rămas cu ea și i-au dat forța să meargă mai departe de fiecare dată. Fata a devenit mai puternică și s-a descoperit prin furtuni, așa cum i-a spus prietenul ei. Au mai trecut câțiva ani și într-o zi, prietenul ei de arțar i-a venit în minte foarte mult; așa că, a decis să se întoarcă acasă și să-l viziteze, pentru a-i mulțumi pentru sfaturile care au ajutat-o ​​să reziste furtunilor.

Când a ajuns în pădure, tot ce a putut găsi din el au fost rădăcinile lui și o bucată mare din trunchiul său inferior. Fata a simțit că inima ei s-a sfărimat într-un milion de bucăți. A căzut la pământ și a început să plângă, sprijinindu-si capul pe ciotul copacului. În timp ce ea urmărea inelele copacului cu degetele, s-a întrebat cum pot fi oamenii atât de cruzi. Apoi și-a dat seama că unii dintre ei nu mai pot vorbi cu copacii, pentru că au uitat cum să vorbească limbajul inimii. Dacă ar sti ei că atunci când mintea lor se linisteste si inima li se deschide, ei și-ar aminti limbajul si ar putea să găsească atunci în natură îndrumarea pe care o caută.


Pictura facuta de mine, Iulie 2019

Poza facuta de mine, Shropshire 2015

DANSIND CU DIAVOLUL

A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei a descoperit lumi magice și ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Fata iubea muzica, pentru că muzica avea puterea de a conecta oamenii cu cele mai adinci emotii ale lor si de a le vindeca Sufletul. Exista magie în sunetele și ritmurile create de oameni si ea a experimentat efectul lor vindecator de multe ori. Fata simțea muzica cu fiecare celulă din corpul ei si asta o făcea să se simta liberă.

Era o ceață blândă în aer în acea ziua și soarele era asuns după nori. Fata mergea de-a lungul unui râu pierdută în gânduri; o senzație grea o înconjura. Deodată, ea a auzit muzică în depărtare; cineva cânta la vioară. Fermecată de sunet, a început să meargă spre muzică de parcă ceva o atrăgea acolo.

O femeie cânta la vioară. Era tânără, avea păr alb lung și ochi verzi; frumusețea ei era angelică. Femeia i-a zâmbit fetei. Era ceva familiar la acea femeie și melodia pe care o cânta; fata s-a oprit, vrajită de muzică.
– Vrei să dansezi? spuse o voce blândă care o scoase pe fata din vraja muzicii. Ea a întors capul spre stânga și a văzut un bărbat stând lângă ea. Era tânăr, avea păr negru ondulat și ochi albastrii care i-au străpuns fetei sufletul. Ea a vrut să spună nu la început, dar și-a dat seama că vocea lui o liniștea. Era ceva destul de familiar și la el, așa că a acceptat. El a luat-o de mână și a tras-o ușor spre el. Au început să danseze amindoi destul de aproape, trupurile lor mișcându-se în același ritm fără efort.

– Te cunosc? Îmi pari familiar, a spus fata.
– Da, cred ca mă cunoști destul de bine acum, a spus el zâmbind apoi s-a uitat adânc în ochii ei. Dintr-o dată, fata a simțit un fior prin corpul ei și în acel moment, și-a dat seama cine era el. Ea i-a zâmbit înapoi, și-a rezemat capul pe pieptul lui și a continuat să danseze.
– Nu îți mai este frică de mine.
– Nu, nu mai îmi e. Știu că nu vrei să îmi faci rău.

– Nu am vrut niciodată să îți fac rău. Nu sunt aici pentru a te distruge, sunt aici pentru a te face mai puternică. Nu te-am forțat să faci ceva ce nu vroiai, doar că nu ai fost destul de puternică să spui nu. Eu fac parte din tine și ai avut nevoie de mine ca să te dezvolti.

– Acum știu asta. Nu aș schimba nimic din ce s-a intimplat în viața mea.
– Foarte bine. Ai vrut sa vezi ce înseamnă sa fi umană si eu fac parte din asta. Nu există lumină fără întuneric; sunt doar două fețe ale aceleiași monede. Știu că nu este usor sa accepți ca nu esti doar bună. Ai și puterea de a ucide, de a minți, de a urî, de a înșela, de a manipula, de a judeca și de a distruge; ambele părți sunt adânci în interiorul tau. E alegerea ta dacă vrei să folosesti vreuna dintre ele ca sa rănesti pe cineva sau pe tine, a nimănui altcuiva.

– Adevărul este că imi e greu să accept asta. Vreau să fiu perfectă ca un Inger! a spus fata.
– Dar esti un Înger, doar că esti și un Diavol în același timp.

Fata s-a uitat în ochii lui și a zâmbit, apoi i-a șoptit la ureche: – Îți mulțumesc că m-ai ajutat să devin mai puternică.

El i-a zâmbti înapoi și a sărutat-o suav pe frunte. – Odată cu constientizarea, vine și responsabilitatea. Nu uita că nimeni nu te poate pune jos decât dacă tu îi lași. Iar dacă tu îi pui pe altii jos, esti responsabilă pentru alegerile tale.

Muzica s-a oprit în acel moment, iar el i-a dat drumul taliei ei încet.

– Trebuie să plecăm. Ai grijă de tine, a spus el.
– Să plecăm?

El și-a întors capul spre angelica femeie care cânta la vioară. Ea i-a zâmbit, a aprobat din cap și și-a indreptat privirea către cer.

Fata cu părul verde și-a ridicat și ea privirea spre cer; soarele ieșise de după nori și acum strălucea puternic. Ea a închis ochii și a lăsat soarele să-i mângâie ușor fața. Când deschis ochii, amândoi erau deja plecați. În timp ce fata stătea acolo, două pene lungi, una albă și una neagră, au plutit prin aer și au aterizat la picioarele ei. Ea le-a ridicat, a zâmbit si a început să meargă.


Pictura facuta de mine, Iulie 2019

Poza facuta de mine

COPILUL CU PIELEA PURPURIE

Poza by me: Brecon Beacons, Oct 2013

A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, a descoperit lumi magice și ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Totul s-a întâmplat când fata călătorea spre Sud, într-un loc foarte îndepărtat. Într-o zi a dat peste o pădure mare și deasa. Fata s-a simțit un pic speriată să intre în pădure, dar ceva mai puternic decât frica ei o chema. A decis să meargă pe poteca care se afla înaintea ei.

Ea a mers destul de mult timp, observind toate sunetele și mirosurile misterioase din jurul ei. Exista un sentiment de familiaritate la acest loc, iar fata simți cum frica ei cedează încet locul curiozității. A început să se întrebe ce căuta acolo și în acel moment, a auzit pe cineva plângând în depărtare. Cu fiecare pas pe care-l făcea, plânsul devenea din ce în ce mai tare. La un moment dat a văzut un copil așezat în iarbă lângă un râu, care statea cu capul sprijinit pe genunchi.

-Bună! spuse fata cu părul verde.
Copilul se opri din plâns și se întoarse să vadă de unde venea acea voce. In acel moment fata a observat ceva uimitor: copilul avea pielea purpurie.
-Nu te uita la mine, sunt hidos! urlă copilul intorcindu-si capul si ascunzindu-si fața cu brațele.
-Eu nu cred că ești hidos.

-Nu?
-Nu, nu cred asta. Cred că pielea ta purpurie este frumoasă.


Copilul s-a uitat adânc în ochii ei pentru câteva clipe, ca și cum incerca să afle dacă fata spune adevarul. Fata a observant ca el avea cei mai tristi ochi pe care ea ii văzuse vreodată.

-Nu am mai întâlnit pe nimeni care să creadă că pielea mea este frumoasă.

În acel moment, fata văzu o scânteie de viață în acei ochii mari căprui si ii zâmbit larg copilului.

– Ei bine, ai întâlnit acum. Ce faci aici de unul singur? Unde sunt parintii tai?
-Nu am pe nimeni, am plecat de acasa. Nimanui nu i-a placut pielea mea purpurie. Le-a fost rusine sa fie vazuti cu mine. Au vrut ca eu să fiu la fel ca toți ceilalți. Am încercat să fiu ca ei, am încercat diferite moduri de a ma acoperi și de a-mi schimba culoarea pielii, dar nimic nu a funcționat. Asa ca am decis să plec.

Fata se enerva.

-Nu e nimic in neregula cu tine. Esti diferit, dar esti frumoasa asa cum esti!  Problema e ca oamenilor le este frica de lucrurile pe care nu le inteleg.


Copilul s-a uitat la ea. Lacrimile începură să i se rostogolească pe obraji și sări brusc în brațele ei. Fata săruta capul copilului și ii mângâie părul moale. Nu a putut să isi explice de ce, dar în acel moment a simțit atât de multa dragoste pentru acest copil care era lângă ea.

-Nu trebuie să schimbi cine esti cu adevărat doar pentru a face pe plac altor oameni, nici măcar persoanelor pe care le iubesti, precum familia ta. Poate lor le-a fost greu sa te iubeasca asa cum esti pentru ca nimeni nu le-a aratat cum arata dragostea neconditionata. E greu sa fi respins pentru ca esti diferit, dar nu lasa asta sa te faca sa te respingi pe tine insuti. Atunci cind respingi ceea ce te face diferit si unic, iti tradezi Sufletul. Tu i-ai spune acelui râu să nu mai curgă, unui fluture să nu mai zboare sau unei floari să nu mai înflorească?

-Sigur că nu, de ce aș face asta?
-Atunci de ce este bine ca cineva să-ți ceara să schimbi natura sufletului tău, esenta ta unica?


Copilul dadu din cap ca și cum ar fi înțeles ce încearca să spună fata.

– Rătăcesc de ceva vreme și nu am găsit pe nimeni ca mine. Nu am putut găsi pe cineva care să îi placă culoarea pielii mele. Unii au râs de mine, alții m-au chinuit. Alții s-au prefăcut că ma plac doar pentru ca au vrut ceva de la mine. M-am simțit foarte speriat și singur uneori.

– Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva, dar acum m-ai întâlnit pe mine. Mă crezi când îți spun că îmi place cu adevarat pielea ta purpurie?
-Da, te cred. Pot vedea în ochii tăi că durerea mea iti este familiară.
-Da, durerea ta imi e familiar. Cred ca mai există alti oameni in lume care sint familiari cu durerea ta si intr-o zi o să ii găsești. Ei vor ajunge sa te iubeasca și sa te accepte pentru cine ești tu cu adevarat.

-Poți te rog sa me iei cu tine? Vreau sa ii gasesc.
-Da, mi-ar plăcea asta foarte mult.

Copilul a sărit din nou în brațele fetei și strâns-o asa de tare in brate încât ea si-a pierdut respirația pentru o clipă.

 -Iti mulțumesc că m-ai văzut cu adevărat si ca m-ai acceptat, spuse copilul incet.

– Tine minte că vei mai întâlni și alte persoane de-a lungul drumului tau care te vor respinge pentru că esti diferit. Rămâi puternic în cine ești și nu lăsa cuvintele oamenilor pline de temerile lor să te taie. Alege să te ridici deasupra intoleranței lor, care provine din incapacitatea lor de a vedea această unicitate în ei.

-Asa voi face. Mă simt mai puternica acum ca te-am cunoscut si știind că vei fi acolo pentru mine.
-Voi fi acolo pentru tine și nu voi lăsa pe nimeni să te doboare din nou, promit. Dacă vreodata nu-mi voi respect vreodată promisiunea pe deplin, sa imi spui.
– O sa iti spun, promit.

– Ești pregatit să ieși din această pădure și să te întorci în lume?
-Da, sunt pregatit, spus copilul ridicindu-se și strângind mâna fetei.


Copilul cu piele purpurie și ochii mari căprui s-a întors și s-a uitat pentru ultima dată la râul care curgea. Apoi s-a uitat la fata cu părul verde și a dat din cap. Apoi amândoi au început să meargă pe poteca care ducea spre sfirsitul pădurii.


Mulți oameni spun că cei doi au călătorit împreună în jurul lumii un timp îndelungat și au ajutat multi oameni sa isi descopere și sa isi accepte culoarea adevarata a Sufletului lor.