I WANT TO

I want to, says the heart; but it’s too hard.

I want to, says the mind; but it’s not right.

I want to, says the heart; what if it hurts?

I want to, says the mind; what is the point?

I want to, says the heart; but I’m too scared.

I want to, says the mind; but I’m too drained.

I want to, says the heart; but if we fall

I want to, says the mind; what if we won’t?

SENTIMENTS OF OTHERS

The things I do, they never seem enough,

My mind heeds mainly the sentiments of others.

What makes their views matter much more to me?

Could be that my opinion of myself feels minor.

It’s not by choice I wish I could erase that,

But love came mostly with an if price.

When I could see what’s deeply hidden,

Beneath the layers of this racing

And of the moments of suspicion,

I might see myself with much more mercy.

It takes the joy out of my actions,

And I’m left feeling incomplete.

Biting my tongue brings even more trouble,

And the resentment slowly builds.

It tries to fill an endless hole,

Nothing will ever feel outright.

But I keep trying till I’m tired,

And then I know it’s time to stop.

I use the time of this awareness,

To raise above the foggy ground,

And when I’m up there in the brightness,

I can jump off the merry-go-round.

YEARNING

When I looked at you, I saw myself less,

I wish I had what you had, but was it best?

What made me think that I’m not good?

I may have felt misunderstood.

It was by me, and not by you,

I just tried to fit a role untrue.

I felt the yearning for the trait in you,

And seem to think it’s hard to get.

But little did I stop to think,

That what I have is just as good.

To match my flair with yours was silly,

It made our beings seem unreal.

Instead, I focused on my assets,

Smoothing them out, until they’re clear.

I still have moments when I’m yearning,

Whenever I see other people shine.

It’s just that now the veil is lifted,

And I can see me just as bright.

CHASING VENUS

Many have tried to catch her in their lifetimes,

I must admit I too was one of them.

Imagine my surprise when later I discovered,

That she was hiding all along, inside my chest,

You sneaky Goddess, why did you keep so quiet?

You had me running like a lunatic in circles.

I thought I saw you in some humans in my springtime,

And that was hard to deal with I felt broken.

Summer arrived, and I believed I learnt my lessons,

It turned out I wasn’t, was still chasing fables.

But at the end of summer, something shifted,

So, I pressed pause and did some thinking.

During this time, some guides have often told me,

That what I seek was not something I’m lacking.

Autumn showed up, and as the old was falling,

I started to believe what they were saying.

Then slowly you emerged, in all your beauty,

And told me that the reason you were hiding,

Was not because you wanted, you just had to,

The walls around my heart were just too high.

But I see you now, and that is deeply soothing,

I want to learn how to embrace your essence,

To see what’s all the fuss about, true love they call it,

Though it appears, it’s not so easy to discover.

And even though my love life has been bitter,

I can attest to you I wouldn’t change one thing, no more.

LOVE YOURSELF

Open your eyes, and see who doesn’t see you,

The ones who think they do but don’t.

Don’t try to fit into their fantasy of love it’s tiring,

My dear, must you betray your soul?


The parts that feel unloved and sad,

Deserve to be acknowledged.

They might feel ugly and ashamed,

But carry hidden treasures.


Be true to you, and love yourself,

That is the thing that matters.

Then one day you’ll find the one,

Who’ll love you even shattered.


So, peel away your soothing layers,

Even if you feel afraid.

When all that’s left of you, is realness,

The one you seek will sure be there.

THERE’S A BIRD KNOCKING ON MY WINDOW

There’s a bird knocking on my window.

“Come on, come out” she said to me,

You’ve been in for too long, you’re feeling blue.

Your mind is restless, and so are you.

Your thoughts cut like a sword

But you don’t have a clue.

These walls can give you shelter,

But not from the real you.

Your soul is tired and wants to fly,

Come see the magic that surrounds you.”


It’s raining and it’s muddy, but nature’s always joyful.

The birdsongs concert soothes and heals,

All hearts that want to listen.

A squirrel enjoys her dug-up meals

While watching me intently.

Green tiny buds pop from the ground,

I’m careful not to squash them.

I see pure joy of puddles on tiny human faces

It shows me fun is just a mindset.

The rain and wind caress my face,

And make me feel alive.

I wonder how someone can sleep

And not see nature thrive.


There was a bird knocking on my window.

Thank you, dear friend,

I feel I’m me again.

RAIUL SI IADUL SUNT INAUNTRUL TAU (Cascada adevărului)

A fost odată o fată cu părul verde lung. Ei îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființe înțelepte care i-au împărtășit întelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una dîn acele călătorii. 

Fata cu părul verde nu și-a văzut niciodata reflecția adevarata. De fiecare data când incerca să o vadă, imaginea reflectată înapoi era neclară sau distorsionată. Asa că ea a crescut fară să știe cum arată Sufletului ei, iar asta o făcut-o să se ascundă de lume. Până când într-o zi, totul s-a schimbat.

Ea a auzit că în Sud există o cascadă magică care arată oamenilor esența lor. Asa că a împachetat câteva lucruri și a mers să o găsească. Fata a umblat și a umblat peste câmpii și dealuri, pînă cînd într-o zi a ajuns într-o pădure. Ea a mers prin pădure o perioada indelungată, pînă a ajuns la o cascadă. Lângă cascadă era o bătrână care stătea și cosea folosind fire argintii ca și razele lunii.

– Bună! Aceasta este cascada care arată oamenilor esența lor?

– Bună, draga mea! spuse zâmbind bătrâna. Da, asta este, iar eu sunt paznicul ei.

– De ce are cascada nevoie de paznic?

– Cascada nu are nevoie de paznic. Insă oamenii care vin să o vadă au nevoie de îndrumare. Ești pregătită sa incepi călătoria?

– Da, sunt pregatită! spuse fata

– Bine, atunci, urmează-mă!

Bătrâna s-a ridicat în picioare și a inceput să meargă spre cascadă. Apa cădea furioasă, formând o perdea zgomotoasă, dar fascinantă.

– O să mergem în spatele cascadei, spuse bătrâna.

Fata cu părul verde a urmat-o pe bătrână pîna au ajuns dupa cascadă. În spatele cortinei de apă era o intrare care ducea spre o peșteră. Au intrat amândouă în pestera care era foarte întunecată; fata era speriată. Ea a auzit un zgomot și dintr-o data pestera s-a luminat; bătrâna tinea in mină o lampă cu ulei.

– Voi fi cu tine la fiecare pas, așa că nu te speria. Orice s-ar intimpla, lasă-te în voia sentimentelor care te cuprind, spuse bătrâna.

– Bine, așa voi face.

Au început să meargă amândouă pe drumul din peșteră. După câteva minute au ajuns într-o încăpere. Bătrâna a intrat prima și s-a așezat lingă perete. Fata cu părul verde a pășit și ea în încăpere și în acel moment a simțit un fior rece pe spate. Când a ajuns în mijloc ea s-a oprit; atunci a început să audă vocile. Au fost scăzute la început, dar au devenit din ce în ce mai tari și spuneau aceleași lucruri întruna: Persoana aia e mai bună decât tine! Ești atât de ciudată! De ce te-ar iubi cineva? Esti grasă! Vei rata, oricât ai încerca! Nu ești destul de frumoasă! Nu poți face nimic bine! Nu esti suficient de bună, încearcă mai tare! De ce nu poți să fi ca toți ceilalți? Nu meriți să fi iubită! Esti proastă!

Fata cu părul verde s-a simțit copleșită. A stat acolo incapabilă să se miște, apoi a căzut în genunchi și a început să plângă în hohote. Fiecare afirmație era ca un cuțit care îi străpungea inima. La un moment dat, s-a simțit epuizată; atunci a simțit o mână pe umăr.

– E destul, hai să mergem! a spus bătrâna și a ajutat-o ​​pe fată să se ridice.

Fata si-a șters lacrimile de pe obraji; se simțea slabită și o durea capul ingrozitor. Au început să meargă amândouă iar, în tăcere, pe un alt drum în pesteră, până când au ajuns la o altă încăpere. Fata cu părul verde s-a oprit și s-a uitat ingrijorată la bătrână de parcă nu ar fi vrut să intre.

– Prima încăpere a fost cea mai grea. Esti mai puternică decit crezi, iar eu voi fi aici dacă ai nevoie de mine, spuse bătrâna zâmbind.

Fata a respirat adânc și a urmat-o pe bătrână în a doua încăpere. Bătrâna s-a asezat din nou lîngă perete si fata s-a îndreptat spre mijlocul încăperii, dar nu a auzit nici o voce cind a ajuns acolo. Bătrâna i-a făcut semn să se așeze. Fata s-a așezat pe pămint și a închis ochii. Încă mai auzea în capul ei vocile din prima încăpere, iar asta a făcut-o să se cutremure.

– Încearcă sa îți liniștești mintea. Doar așa vei putea auzi vocile de aici, spuse bătrâna.

Fata a încercat să facă asta, dar i s-a parut foarte greu; vocile din capul ei erau destul de puternice si s-a simțit din nou copleșită. La un moment dat, a auzit o voce blândă “Poți sa faci asta!” Aceste cuvinte au liniștit-o puțin. În acel moment, vocile puternice din mintea ei au început să devină mai scăzute până când au dispărut una câte una. Fata a început să audă alte voci, de data asta mai suave si vesele: Ești mai bună decât crezi! Esti unică! Ești inovatoare și foarte inteligentă! Meriți să iubești și să fi iubită! S-ar putea să eșuezi, așa că încearcă din nou, până vei reuși! Esti foarte rezistentă! De ce ai vrea să fi ca toți ceilalți? Ești mai frumoasă decât crezi! Te iubim!

Aceste voci au făcut-o pe fată să se simtă înconjurată de dragoste ca și cum cineva ar fi îmbrățișat-o. Fiecare afirmație îi vindeca acum inima ranita și a începu să zâmbească. A stat acolo destul de mult timp până când, la un moment dat, a simțit că este timpul să plece. S-a ridicat, s-a uitat la bătrână și i-a zâmbit. Au inceput sa meargă amândouă până au iesit de după cascadă. Bătrâna s-a așezat în același loc în care se afla când a venit fata și a început să coasă.

– Vino, stai lângă mine, i-a spus bătrâna. Cum te simti?

Fata s-a așezat lângă bătrână.

– Obosită, dar sunt bine. Acele voci, sunt în interiorul meu, nu-i așa?

– Da, acelea au fost Iadul și Raiul tău. Oamenii cred că ele sunt locuri unde te duci după ce mori, dar de fapt amândouă sunt înăuntrul tău. Ele te pot pune la pămant sau te pot ridica la cer.

– Am simțit asta. In Iadul meu m-am simtit înghețată, învinsă și că nu există nici o scăpare din durere. In Raiul meu, m-am simțit înconjurată de asa de multă dragoste. Acele părți din mine s-au ascuns cu mult timp în urmă si nici nu am știut că sunt acolo.

– Acele părți sunt acolo si te-au așteaptat să le scoți din întuneric la lumină. Când o sa faci asta, vei începe sa vezi cum arata de fapt Sufletul tau.

– Îti mulțumesc pentru îndrumare! spuse fata cu părul verde zimbind.

– Cu plăcere, draga mea! Dacă o să vrei vreodată să vorbesti cu mine din nou, știi unde să mă găsesti. Asta este pentru tine.

Bătrâna i-a întins o brățară frumoasă cu o inimă pe ea, făcută din firul argintiu ca si luna. Fata a luat brățara și a pus-o pe mâna stângă. I-a mulțumit bătrânei, a imbratișat-o si i-a spus la revedere. În timp ce fata cu părul verde se pregetea sa plece, ea si-a vazut reflecția în apa. Pentru prima oară in viața ei, imaginea era clara si pentru o clipă și-a văzut Sufletului ei; era atât de frumos…


Pictura facuta de mine

OAMENII RANITI SINT CA SI TRANDAFIRII

A fost odată o fată cu părul verde lung. Ei ii plăcea să călătorească, uneori pe jos, alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei magice, ea s-a conectat la înțelepciunea străveche, care a ajutat-o să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Fata cu părul verde nu putea să inteleagă “urâțenia” din oameni. Stia ca există și frumusețe in ei, a văzut-o de multe ori și asta îi dădea sperantă. Dar în general, ea vedea “urâțenia” și asta îi provoca durere si furie.

Era o zi innorată, dar frumoasă și fata s-a hotarit să meargă în parcul cu o gradină de trandafiri. Când a ajuns acolo, a văzut un trandafir roșu frumos si a inceput să îl miroasa. Iubea trandafirii și și-ar fi dorit can oamenii sa fie la fel de frumoși ca ei. De fiecare dată când inhala mirosul lor imbietor, simțea că lua putin din esența lor. Fata s-a asezat pe iarba lingă tufa de trandafiri, a inchis ochii si a inceput să asculte cântecul pasarilor.

– Bună! a auzit ea la un moment dat. Vocea era foarte blândă și prietenoasă. A deschis ochii, dar nu a putut vedea pe nimeni în jurul ei.
– Sunt aici în dreapta ta, a spus din nou vocea. Fata s-a uitat la dreapta ei, dar nu a putut vedea decât tufa de trandafiri. S-a ridicat și s-a uitat la trandafiri. Ea a văzut frumosul trandafirul roșu pe care l-a mirosit legănându-se deși vântul nu adia deloc afară.
– Bună, a spus trandafirul vesel. Ti-a plăcut parfumul meu?
– Bună, raspunse fata. Da, parfumul tău e minunat! Mi-ar plăcea ca noi oamenii să fim la fel de frumosi ca tine!
– Mulțumesc! Păi oamenii si trandafirii sint foarte asemănatori.
– Crezi?
– Pari surprinsă.
– Da, sunt, pentru că oamenii nu sunt intotdeauna frumosi. Ei pot fi urâți si atunci rănesc alte persoane.
– Si eu te pot răni daca mă iei în mina, în locul unde am spini, spuse trandafirul. Contează cum mă ții; la fel sint și oamenii.

– Gândeste-te la spinii mei de pe tulpină ca si cum ar fi durerea pe care ai experimentat-o in viata ta. De fiecare dată când cineva se apropie de durerea ta, spinii te protejează de posibilitatea de a fi rănită din nou. Imaginează-ti că inima ta e ascunsă intr-un loc similar cu centrul florii mele, sub petale. Daca inima ta e ranită, poate vrea să se vindece, să iubească și să aibă încredere în oameni din nou, dar simte că prețul de plătit este prea mare.

 – Foarte frumos, zise fata cu lacrimi în ochi. Nu m-am gândit niciodată la așa ceva până acum. Cum poate cineva vindeca o inima ranită?
– Cel mai bun mod de a vindeca o inimă ranită este de a o ține blând, ca și cum ar fi cel mai prețios cadou din lume; la fel cum m-ai ținut tu pe mine cind mi-ai mirosit parfumul, cu multă dragoste și respect. Inima ruptă va începe să se deschidă încet și se va vindeca în timp. Dar ca sa vindeci inima ranita a cuiva, mai întîi trebuie sa îți vindeci inima ta.
Fata avea lacrimi care îi coborau pe obraji. S-a gândit la toate timpurile din viața ei, când a fost un trandafir și a rănit oamenii pe care îi iubea cu spinii ei. Și-a amintit si dățile când a simțit că spinii altor oameni o răneau, dar nu s-a putut îndepărta de ei. Ea a înteles că în loc să se  concentreze pe spinii ei și să se vindece pe ea însăsi, s-a focusat pe spinii altora și a încercat să îi vindece pe ei.

–  Mulțumesc, trandafirule!

– Cu plăcere. Sper ca o sa vi sa ma vizitezi din nou.

Fata s-a apropiat de trandafir, și-a așezat ușor mâinile în jurul lui așa cum o făcuse înainte și l-a sărutat moale pe petalele sale. In momentul acela ea a simțit caldura soarelui pe fața ei. O frunză i-a căzut pe față și ea a deschis ochii. S-a uitat la trandafirul din dreapta ei și a zâmbit. Ea știa acum că urâțenia din oameni nu era ce credea ea și s-a decis să învețe cum să o transforme înapoi in frumusețe.


Pictura facuta de mine, Aug 2019

Notă: Această poveste nu se refera la relatiile abuzive, unde exista speranța că persoana care va abuzeaza se va schimba și nu vă va mai răni daca ii acceptati asa cum sint. Nu se vor schimba doar pentru că vrei tu sa se schimbe, indiferent cât de mult încerci, speri și poate chiar crezi ca e vina ta pentru ca ei sint asa; decizia de schimbare trebuie să inceapa de la ei. Învață să te iubești pe tine și să te pui pe primul loc; meriți să fi tratata cu dragoste și respect.