HURT PEOPLE ARE LIKE ROSES

There once was a girl with long green hair. She liked to travel, sometimes by foot, and sometimes with her heart and mind. In her journeys, she connected to her inner world and wise beings who shared their knowledge with her; this helped her to discover herself. This story is about one of those journeys.

The girl with the green hair struggled to understand the “ugliness” in humans. She knew there was beauty in them too, as she saw it many times and that gave her hope. But mostly, she saw that “ugliness” and it brought with it pain and anger.

It was a beautiful cloudy day, and the girl decided to go to the park with a rose garden. When she got there, she saw a beautiful red rose and started smelling it, holding it gently between her palms. She loved roses. Every time she inhaled their mesmerising scent, it felt like she was taking in their essence. She wished people were as beautiful. The girl laid down in the grass next to the rose bush, closed her eyes and started to listen to the bird songs.

“Hello”, she heard at one point. The voice was soft and friendly. She opened her eyes but couldn’t see anyone around her.

“I’m here look to your right,” said the voice. The girl looked to her right, but she could only see the rose bush. She then got up and looked at the roses. She saw the beautiful red rose that she smelled, moving around even though there was no breeze outside.

“Hello,” said the rose cheerfully. “Did you like my scent?”

“Hi,” replied the girl. “Yes, your scent is beautiful! I wish humans were as beautiful as you.”

“Thank you. Well, humans and roses are more similar than you think”.

“Really?”

 “Yes, you seem surprised.”

“I am, humans are not always beautiful. They can be ugly and hurt others sometimes.”

“I can hurt you too if you hold me by my thorns,” said the rose. “It’s all about how you hold me; same with people. Imagine that the thorns on my stem are the result of the pain that you experienced in your life; and that the place that holds your heart is in the yellow centre of my flower. If your heart broke, now it will be hiding. Maybe it wants to heal, love and trust others again, but it feels that the price to pay is too high. So, every time someone gets close to it, the thorns protect it from the possibility of getting hurt again.”

“That is beautiful,” said the girl with tears in her eyes. “I never thought about things like that before. How can someone heal a broken heart?”

“The best way to heal a broken heart is to hold it gently like it is the most precious gift in the world; just as you held me when you smelled my perfume, with a lot of love and respect. The broken heart will start to open itself slowly and will heal in time. But, to heal someone’s broken heart, you first must heal your own.”

The girl had tears coming down her cheeks. She thought about the times in her life when she was like a rose and hurt the people she loved with her thorns. She also remembered the times other people’s thorns hurt her, but she couldn’t walk away from them. The girl finally understood that instead of focusing on her thorns and heal herself, she focused on other people’s and tried to heal them.

“Thank you, rose!”

“You’re welcome. I hope you will come and see me again.”

The girl got close to the rose, put her hands gently around it like she did before, and gave it a soft kiss on its petals. She felt the warm sun on her skin. A leaf fell on her face, and she opened her eyes. She looked at the red rose to her right and smiled. She now knew that the “ugliness” in humans is not at all what she thought it was, and she decided to learn how to turn it into beauty again.


Painting by me, Aug 2019


(Rose photo taken by me)

Note: This story is not about abusive relationships, where the hope is that the person who abuses you will change and stop hurting you, if you accept them as they are. They will not change just because you want them to, no matter how much you try, hope and maybe even blame yourself because they are like this; the decision to change must start from them. Learn to love and put yourself first; you deserve to be treated with love and respect.

OAMENII RANITI SINT CA SI TRANDAFIRII

A fost odată o fată cu părul verde lung. Ei ii plăcea să călătorească, uneori pe jos, alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei magice, ea s-a conectat la înțelepciunea străveche, care a ajutat-o să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Fata cu părul verde nu putea să inteleagă “urâțenia” din oameni. Stia ca există și frumusețe in ei, a văzut-o de multe ori și asta îi dădea sperantă. Dar în general, ea vedea “urâțenia” și asta îi provoca durere si furie.

Era o zi innorată, dar frumoasă și fata s-a hotarit să meargă în parcul cu o gradină de trandafiri. Când a ajuns acolo, a văzut un trandafir roșu frumos si a inceput să îl miroasa. Iubea trandafirii și și-ar fi dorit can oamenii sa fie la fel de frumoși ca ei. De fiecare dată când inhala mirosul lor imbietor, simțea că lua putin din esența lor. Fata s-a asezat pe iarba lingă tufa de trandafiri, a inchis ochii si a inceput să asculte cântecul pasarilor.

– Bună! a auzit ea la un moment dat. Vocea era foarte blândă și prietenoasă. A deschis ochii, dar nu a putut vedea pe nimeni în jurul ei.
– Sunt aici în dreapta ta, a spus din nou vocea. Fata s-a uitat la dreapta ei, dar nu a putut vedea decât tufa de trandafiri. S-a ridicat și s-a uitat la trandafiri. Ea a văzut frumosul trandafirul roșu pe care l-a mirosit legănându-se deși vântul nu adia deloc afară.
– Bună, a spus trandafirul vesel. Ti-a plăcut parfumul meu?
– Bună, raspunse fata. Da, parfumul tău e minunat! Mi-ar plăcea ca noi oamenii să fim la fel de frumosi ca tine!
– Mulțumesc! Păi oamenii si trandafirii sint foarte asemănatori.
– Crezi?
– Pari surprinsă.
– Da, sunt, pentru că oamenii nu sunt intotdeauna frumosi. Ei pot fi urâți si atunci rănesc alte persoane.
– Si eu te pot răni daca mă iei în mina, în locul unde am spini, spuse trandafirul. Contează cum mă ții; la fel sint și oamenii.

– Gândeste-te la spinii mei de pe tulpină ca si cum ar fi durerea pe care ai experimentat-o in viata ta. De fiecare dată când cineva se apropie de durerea ta, spinii te protejează de posibilitatea de a fi rănită din nou. Imaginează-ti că inima ta e ascunsă intr-un loc similar cu centrul florii mele, sub petale. Daca inima ta e ranită, poate vrea să se vindece, să iubească și să aibă încredere în oameni din nou, dar simte că prețul de plătit este prea mare.

 – Foarte frumos, zise fata cu lacrimi în ochi. Nu m-am gândit niciodată la așa ceva până acum. Cum poate cineva vindeca o inima ranită?
– Cel mai bun mod de a vindeca o inimă ranită este de a o ține blând, ca și cum ar fi cel mai prețios cadou din lume; la fel cum m-ai ținut tu pe mine cind mi-ai mirosit parfumul, cu multă dragoste și respect. Inima ruptă va începe să se deschidă încet și se va vindeca în timp. Dar ca sa vindeci inima ranita a cuiva, mai întîi trebuie sa îți vindeci inima ta.
Fata avea lacrimi care îi coborau pe obraji. S-a gândit la toate timpurile din viața ei, când a fost un trandafir și a rănit oamenii pe care îi iubea cu spinii ei. Și-a amintit si dățile când a simțit că spinii altor oameni o răneau, dar nu s-a putut îndepărta de ei. Ea a înteles că în loc să se  concentreze pe spinii ei și să se vindece pe ea însăsi, s-a focusat pe spinii altora și a încercat să îi vindece pe ei.

–  Mulțumesc, trandafirule!

– Cu plăcere. Sper ca o sa vi sa ma vizitezi din nou.

Fata s-a apropiat de trandafir, și-a așezat ușor mâinile în jurul lui așa cum o făcuse înainte și l-a sărutat moale pe petalele sale. In momentul acela ea a simțit caldura soarelui pe fața ei. O frunză i-a căzut pe față și ea a deschis ochii. S-a uitat la trandafirul din dreapta ei și a zâmbit. Ea știa acum că urâțenia din oameni nu era ce credea ea și s-a decis să învețe cum să o transforme înapoi in frumusețe.


Pictura facuta de mine, Aug 2019

Notă: Această poveste nu se refera la relatiile abuzive, unde exista speranța că persoana care va abuzeaza se va schimba și nu vă va mai răni daca ii acceptati asa cum sint. Nu se vor schimba doar pentru că vrei tu sa se schimbe, indiferent cât de mult încerci, speri și poate chiar crezi ca e vina ta pentru ca ei sint asa; decizia de schimbare trebuie să inceapa de la ei. Învață să te iubești pe tine și să te pui pe primul loc; meriți să fi tratata cu dragoste și respect.

NOT EVERYONE CAN TALK TO TREES

There once was a girl with long green hair. She liked to travel, sometimes by foot, and sometimes with her heart and mind. In her journeys, she connected to her inner world and wise beings who shared their knowledge with her; this helped her to discover herself. This story is about one of those journeys.

She loved trees. One of her best friends was a tall maple tree from the forest close to her house. They first met when the girl was little, one day when she was picking up mushrooms in the forest with her mum. She was chasing a squirrel and got lost; the tree kept her company with one of his magical stories until her mum found her. Since then, their friendship grew stronger every day.

The tree was a great storyteller; the girl used to listen to his stories with such delight that sometimes she didn’t want to go home. She dreamed of being a tree and spending the rest of her life in the forest with her friend because it was there that she felt most free and alive.

“I don’t like being a human,” said the girl to the tree one day as she was lying in the grass, admiring his beautiful tall branches. “I wish I was a tree just like you.”

“Do you? What do you think it’s so great about being a tree?”

“Well, you get to spend all your time in this beautiful and peaceful place. You can just be you, and no one is trying to change you into something that you are not. Nothing can hurt you here.”

“Yes, I get to live in this beautiful place, but it doesn’t mean that nothing can hurt me. There are many things that you don’t know yet, my dear. What I want you to know right now, is that you are more like me than you think.”

“Really?” screamed the girl happily.

“Yes” chuckled the tree. “A long time ago, I was a young sapling starting its journey through life like you are now. My trunk was more like a twig at that time, and my roots were very thin and fragile. There were many times when I thought I might not make it, especially when storms came about. But I learned to see them for what they truly were: they might cause destruction, but they also bring growth. The water from the rain helped my roots become stronger; my trunk became solid in time, and my branches grew taller. The wind carried my seeds for miles and miles away, and it’s like this that other trees can grow, in places they didn’t think was possible.”

The girl looked lost in her thoughts. “I can’t imagine you ever being a fragile sapling.”

“I was such a long time ago, that it almost feels like a dream.”

“So, how is that connected with me being like you?”

“Well, throughout your life, there might be times when you’ll have to deal with storms too, and those moments can feel overwhelming. You might feel angry or sad when that happens, but don’t let the storms break you or define you. Just like me, hang in there and pick yourself up when you are ready, again and again. Find out what you can learn from them and move forward. Once you learn to weather the storms, you will begin to stand tall, to be proud of what you have overcome and who you have become. Remember that the only thing you can control in life is how you react to things.”

“That sound a bit scary but feels nice at the same time,” said the girl smiling and she gave the tree a hug.

“That’s good.”

Years went by, and the girl grew up. One day after saying goodbye to her friend, she moved to another world, far away. The storms came and went in the girl’s life; the tree’s words stayed with her and gave her strength to go on every time. The girl became stronger and discovered herself through the storms, just as her friend told her. Quite a few more years have passed, and one day her maple tree friend came to her mind a lot; so, she decided to go back home and visit him, to thank him for the advice that helped her weather the storms.

When she got to the forest, all she could find left of him were his roots and a big chunk of his lower trunk. The girl felt that her heart broke into a million pieces. She fell to the ground and started crying while resting her head on the tree stump. As she traced the rings of the tree stump with her fingers, she wondered how humans could be so cruel. She then realised that not all people could still talk to trees because they forgot how to speak the heart’s language. If only they knew that if they silenced their minds and opened their hearts, they might be able to remember again and find the guidance that they seek, in nature.


Painting by me, July 2019

(Tree photo taken by me @ Shropshire 2015)

NU TOATA LUMEA POATE VORBI CU COPACII

A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Fata iubea copacii. Unul dintre cei mai buni prieteni ai ei era un copac înalt de arțar din pădurea din apropierea casei ei. S-au cunoscut prima oară când fata era mică, într-o zi când culegea ciuperci în pădure cu mama ei. Fugind dupa o veveriță, ea s-a rătăcit; copacul i-a ținut companie cu una din poveștile sale magice până când mama a găsit-o. De atunci, prietenia lor a devenit mai puternică în fiecare zi.

Arborele era un povestitor grozav; fata obișnuia să-i asculte poveștile cu atâta încântare încât uneori nu voia să se întoarcă acasă. A visat să fie si ea copac și să-și petreacă restul vieții în pădure împreună cu prietenul ei, pentru că acolo se simțea mai liberă și mai vie.

-Nu-mi place să fiu om! i-a spus fata copacului într-o zi când stătea întinsă pe iarbă și îi admira ramurile înalte. Vreau să fiu un copac la fel ca tine!

-Da? Ce crezi că este atât de grozav să fi copac?

-Tu îți petreci tot timpul în acest loc frumos și pașnic. Poți fi tu însuți și nimeni nu încearcă să te schimbe în ceva ce nu ești. Nimic nu te poate răni aici.

-Da, trăiesc în acest loc frumos, dar asta nu înseamnă că nimic nu mă poate răni. Sunt multe lucruri pe care nu le știi încă, draga mea. Ceea ce vreau eu să știi tu însă acum, este că ești mai mult ca mine decât crezi tu.

– Da? tipă fata fericită.

-Da. Cu mult timp în urmă, eu eram un puiet micut care și-a început călătoria prin viață așa cum ești tu acum. Trunchiul meu era mai mult ca o crenguță la acea vreme, iar rădăcinile mele erau foarte subțiri și fragile. De multe ori am crezut ca nu voi rezista, mai ales când apareau furtunile. Dar am învățat să le văd pentru ceea ce sunt: furtinile pot provoca distrugere, dar aduc și creștere. Apa de ploaie mi-a ajutat rădăcinile să devină mai puternice, iar asta mi-a făcut trunchiul mai solid în timp și ramurile mele mai înalte. Vântul îmi poartă semințele la kilometri și kilometri distanță și doar asa alți copaci pot ajunge să crească în locuri în care nu credeau vreaodata că este posibil.

Fata părea pierdută în gândurile ei.

– Mi-e greau să imi imaginez că ai fost odată un puiet fragil.

-A fost cu atât de mult timp în urmă, încât mi se pare că e un vis, a spus copacul râzând.

-Deci, cum sunt eu asemanatoare cu tine din ce ai spus?

-De-a lungul vieții tale, poate vor exista momente în care va trebui să înduri și tu furtunile si asta poate te va copleșii. S-ar putea să te simți furioasă sau trista când se va întâmpla asta, dar nu lăsa acele experiențe să te pună la pământ sau să te definească. La fel ca și mine, rezista și ridică-te din nou când te simti pregatita. Descoperă ce poți folosi din acea furtună pentru a crește și mergi mai departe. Odată ce ai învățat să temperezi furtunile, vei începe să stai înalta, să fi mândra de ceea ce ai depășit și de cine ai devenit. Tine minte că singurul lucru pe care îl poți controla în viață este modul în care reacționezi la lucrurile care ți se intimplă.

-Suna un pic înfricoșător, dar mă face să mă simt bine în același timp”, a spus fata zâmbind și i-a dat copacului o îmbrățișare.

– Asta e bine.

Anii au trecut, iar fata cu parul verde a crescut. La o zi după ce și-a luat rămas bun de la prietenul ei copac, s-a mutat într-o altă lume departe. Furtunile au venit și au intrat în viața fetei; cuvintele copacului au rămas cu ea și i-au dat forța să meargă mai departe de fiecare dată. Fata a devenit mai puternică și s-a descoperit prin furtuni, așa cum i-a spus prietenul ei. Au mai trecut câțiva ani și într-o zi, prietenul ei de arțar i-a venit în minte foarte mult; așa că, a decis să se întoarcă acasă și să-l viziteze, pentru a-i mulțumi pentru sfaturile care au ajutat-o ​​să reziste furtunilor.

Când a ajuns în pădure, tot ce a putut găsi din el au fost rădăcinile lui și o bucată mare din trunchiul său inferior. Fata a simțit că inima ei s-a sfărimat într-un milion de bucăți. A căzut la pământ și a început să plângă, sprijinindu-si capul pe ciotul copacului. În timp ce ea urmărea inelele copacului cu degetele, s-a întrebat cum pot fi oamenii atât de cruzi. Apoi și-a dat seama că unii dintre ei nu mai pot vorbi cu copacii, pentru că au uitat cum să vorbească limbajul inimii. Dacă ar sti ei că atunci când mintea lor se linisteste si inima li se deschide, ei și-ar aminti limbajul si ar putea să găsească atunci în natură îndrumarea pe care o caută.


Pictura facuta de mine, Iulie 2019

Poza facuta de mine, Shropshire 2015

DANSIND CU DIAVOLUL

A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Fata iubea muzica, pentru că muzica avea puterea de a conecta oamenii cu cele mai adinci emotii ale lor si de a le vindeca Sufletul. Exista magie în sunetele și ritmurile create de oameni si ea a experimentat efectul lor vindecator de multe ori. Fata simțea muzica cu fiecare celulă din corpul ei si asta o făcea să se simta liberă.

Era o ceață blândă în aer în acea ziua și soarele era asuns după nori. Fata mergea de-a lungul unui râu pierdută în gânduri; o senzație grea o înconjura. Deodată, ea a auzit muzică în depărtare; cineva cânta la vioară. Fermecată de sunet, a început să meargă spre muzică de parcă ceva o atrăgea acolo.

O femeie cânta la vioară. Era tânără, avea păr alb lung și ochi verzi; frumusețea ei era angelică. Femeia i-a zâmbit fetei. Era ceva familiar la acea femeie și melodia pe care o cânta; fata s-a oprit, vrajită de muzică.
– Vrei să dansezi? spuse o voce blândă care o scoase pe fata din vraja muzicii. Ea a întors capul spre stânga și a văzut un bărbat stând lângă ea. Era tânăr, avea păr negru ondulat și ochi albastrii care i-au străpuns fetei sufletul. Ea a vrut să spună nu la început, dar și-a dat seama că vocea lui o liniștea. Era ceva destul de familiar și la el, așa că a acceptat. El a luat-o de mână și a tras-o ușor spre el. Au început să danseze amindoi destul de aproape, trupurile lor mișcându-se în același ritm fără efort.

– Te cunosc? Îmi pari familiar, a spus fata.
– Da, cred ca mă cunoști destul de bine acum, a spus el zâmbind apoi s-a uitat adânc în ochii ei. Dintr-o dată, fata a simțit un fior prin corpul ei și în acel moment, și-a dat seama cine era el. Ea i-a zâmbit înapoi, și-a rezemat capul pe pieptul lui și a continuat să danseze.
– Nu îți mai este frică de mine.
– Nu, nu mai îmi e. Știu că nu vrei să îmi faci rău.

– Nu am vrut niciodată să îți fac rău. Nu sunt aici pentru a te distruge, sunt aici pentru a te face mai puternică. Nu te-am forțat să faci ceva ce nu vroiai, doar că nu ai fost destul de puternică să spui nu. Eu fac parte din tine și ai avut nevoie de mine ca să te dezvolti.

– Acum știu asta. Nu aș schimba nimic din ce s-a intimplat în viața mea.
– Foarte bine. Ai vrut sa vezi ce înseamnă sa fi umană si eu fac parte din asta. Nu există lumină fără întuneric; sunt doar două fețe ale aceleiași monede. Știu că nu este usor sa accepți ca nu esti doar bună. Ai și puterea de a ucide, de a minți, de a urî, de a înșela, de a manipula, de a judeca și de a distruge; ambele părți sunt adânci în interiorul tau. E alegerea ta dacă vrei să folosesti vreuna dintre ele ca sa rănesti pe cineva, a nimănui altcuiva.

– Adevărul este că imi e greu să accept asta. Vreau să fiu perfectă ca un Inger! a spus fata.
– Dar esti un Înger, doar că esti și un Diavol în același timp.

Fata s-a uitat în ochii lui și a zâmbit, apoi i-a șoptit la ureche: – Îți mulțumesc că m-ai ajutat să devin mai puternică.

El i-a zâmbti înapoi și a sărutat-o suav pe frunte. – Odată cu constientizarea, vine și responsabilitatea. Nu uita că nimeni nu te poate pune jos decât dacă tu îi lași. Iar dacă tu îi pui pe altii jos, esti responsabilă pentru alegerile tale.

Muzica s-a oprit în acel moment, iar el i-a dat drumul taliei ei încet.

– Trebuie să plecăm. Ai grijă de tine, a spus el.
– Să plecăm?

El și-a întors capul spre angelica femeie care cânta la vioară. Ea i-a zâmbit, a aprobat din cap și și-a indreptat privirea către cer.

Fata cu părul verde și-a ridicat și ea privirea spre cer; soarele ieșise de după nori și acum strălucea puternic. Ea a închis ochii și a lăsat soarele să-i mângâie ușor fața. Când deschis ochii, amândoi erau deja plecați. În timp ce fata stătea acolo, două pene lungi, una albă și una neagră, au plutit prin aer și au aterizat la picioarele ei. Ea le-a ridicat, a zâmbit si a început să meargă.


Pictura facuta de mine, Iulie 2019

Poza facuta de mine

DANCING WITH THE DEVIL

There once was a girl with long green hair. She liked to travel, sometimes by foot, and sometimes with her heart and mind. In her journeys, she connected to her inner world and wise beings who shared their knowledge with her; this helped her to discover herself. This story is about one of those journeys.

The girl with the green hair loved music, for it had the power to connect humans with their deepest emotions and heal their Souls. There was magic in the sounds and rhythms created by humans, and she experienced their healing effect many times. She felt the music with every cell in her body, and this made her feel free.

There was a gentle mist in the air that day, and the sun was hiding behind the clouds. The girl was walking along a river, lost in her thoughts; there was a heavy feeling surrounding her today. Suddenly she heard music in the distance; someone was playing the violin. Mesmerised by the sound, she started to walk towards the music as if something was pulling her there.

She saw a woman playing the violin. She was young, had long white hair and green eyes; her beauty was angelic. The woman smiled at the girl. There was something quite familiar about that woman and the song she was playing, and the girl stood there spellbound.

“Would you like to dance?” said a soft voice that pulled her out of the music spell. She turned her head to the left and saw a very handsome man standing next to her. He had wavy dark hair and blue eyes that pierced her soul; his voice soothed her a lot. She wanted to say no at first, but she realised that there was something quite familiar and comfortable about him too, so she said yes. He took her hand and gently pulled her towards him; they started to dance quite close. Their bodies seemed to move in the same rhythm effortlessly.

“Do I know you? You seem familiar”, said the girl.

“I think you know me very well by now,” he said and smiled; then looked deeply into her eyes.

The girl felt a sudden chill through her body and at that moment, she realised who he was. She smiled, leaned her head on his chest and continued to dance. 

“You are not afraid of me anymore.”

“No, I’m not. I know now that you don’t want to hurt me.”

“I never wanted to hurt you. I’m not here to destroy you, I’m only here to make you stronger. I never made you do anything that you didn’t want to, you were just not strong enough to say no. I’m part of you, and you needed me to help you grow.”

“I know. I wouldn’t change anything that happened in my life.”

“Good. You wanted to see what it’s like to be human and I’m part of that. There is no light without dark; they are two sides of the same coin. You might find it hard to accept that you are not only good. You also have the power to kill, lie, cheat, manipulate and destroy; both these sides are deep inside of you. In the end, it’s your choice if you use any of them to hurt others, nobody else’s.”

“I do find it hard to accept that, I want to be perfect and pure like an Angel!” said the girl.

“But you are an Angel, it’s just that you are also a Devil at the same time.”

The girl looked into his eyes and smiled, then whispered in his ear “Thank you for helping me become stronger.”

He smiled back at her and kissed her softly on her forehead. “With awareness, comes responsibility. Remember that nobody can put you down unless you let them. And if you put others down, you are responsible for your choices.”

The music stopped at that moment, and he gently let go of her waist.

“We have to go now, take care of yourself,” he said.

“We?”

He turned his head to the angelic woman playing the violin; she smiled at him, nodded, and looked up towards the sky.

The girl with the green hair looked up too; the sun was now out and shining brightly. She closed her eyes and let the sun caress her face. When she opened her eyes and looked down again, they were both gone. As the girl stood there, two long feathers, one white and one black, glided through the air and landed at her feet. She picked them up, smiled and started to walk.


Painting by me, July 2019

(Smoke photo taken by me)

COPILUL CU PIELEA PURPURIE

Poza by me: Brecon Beacons, Oct 2013

A fost odată o fată cu părul verde lung. Îi plăcea să călătorească, uneori pe jos și alteori cu inima și mintea. În călătoriile ei, s-a conectat la lumea ei interioară și cu ființele înțelepte care i-au împărtășit intelepciunea lor; asta a ajutat-o ​​să se descopere. Această poveste este despre una din acele călătorii.

Totul s-a întâmplat când fata călătorea spre Sud, într-un loc foarte îndepărtat. Într-o zi a dat peste o pădure mare și deasa. Fata s-a simțit un pic speriată să intre în pădure, dar ceva mai puternic decât frica ei o chema. A decis să meargă pe poteca care se afla înaintea ei.

Ea a mers destul de mult timp, observind toate sunetele și mirosurile misterioase din jurul ei. Exista un sentiment de familiaritate la acest loc, iar fata simți cum frica ei cedează încet locul curiozității. A început să se întrebe ce căuta acolo și în acel moment, a auzit pe cineva plângând în depărtare. Cu fiecare pas pe care-l făcea, plânsul devenea din ce în ce mai tare. La un moment dat a văzut un copil așezat în iarbă lângă un râu, care statea cu capul sprijinit pe genunchi.

-Bună! spuse fata cu părul verde.
Copilul se opri din plâns și se întoarse să vadă de unde venea acea voce. In acel moment fata a observat ceva uimitor: copilul avea pielea purpurie.
-Nu te uita la mine, sunt hidos! urlă copilul intorcindu-si capul si ascunzindu-si fața cu brațele.
-Eu nu cred că ești hidos.

-Nu?
-Nu, nu cred asta. Cred că pielea ta purpurie este frumoasă.


Copilul s-a uitat adânc în ochii ei pentru câteva clipe, ca și cum incerca să afle dacă fata spune adevarul. Fata a observant ca el avea cei mai tristi ochi pe care ea ii văzuse vreodată.

-Nu am mai întâlnit pe nimeni care să creadă că pielea mea este frumoasă.

În acel moment, fata văzu o scânteie de viață în acei ochii mari căprui si ii zâmbit larg copilului.

– Ei bine, ai întâlnit acum. Ce faci aici de unul singur? Unde sunt parintii tai?
-Nu am pe nimeni, am plecat de acasa. Nimanui nu i-a placut pielea mea purpurie. Le-a fost rusine sa fie vazuti cu mine. Au vrut ca eu să fiu la fel ca toți ceilalți. Am încercat să fiu ca ei, am încercat diferite moduri de a ma acoperi și de a-mi schimba culoarea pielii, dar nimic nu a funcționat. Asa ca am decis să plec.

Fata se enerva.

-Nu e nimic in neregula cu tine. Esti diferit, dar esti frumoasa asa cum esti!  Problema e ca oamenilor le este frica de lucrurile pe care nu le inteleg.


Copilul s-a uitat la ea. Lacrimile începură să i se rostogolească pe obraji și sări brusc în brațele ei. Fata săruta capul copilului și ii mângâie părul moale. Nu a putut să isi explice de ce, dar în acel moment a simțit atât de multa dragoste pentru acest copil care era lângă ea.

-Nu trebuie să schimbi cine esti cu adevărat doar pentru a face pe plac altor oameni, nici măcar persoanelor pe care le iubesti, precum familia ta. Poate lor le-a fost greu sa te iubeasca asa cum esti pentru ca nimeni nu le-a aratat cum arata dragostea neconditionata. E greu sa fi respins pentru ca esti diferit, dar nu lasa asta sa te faca sa te respingi pe tine insuti. Atunci cind respingi ceea ce te face diferit si unic, iti tradezi Sufletul. Tu i-ai spune acelui râu să nu mai curgă, unui fluture să nu mai zboare sau unei floari să nu mai înflorească?

-Sigur că nu, de ce aș face asta?
-Atunci de ce este bine ca cineva să-ți ceara să schimbi natura sufletului tău, esenta ta unica?


Copilul dadu din cap ca și cum ar fi înțeles ce încearca să spună fata.

– Rătăcesc de ceva vreme și nu am găsit pe nimeni ca mine. Nu am putut găsi pe cineva care să îi placă culoarea pielii mele. Unii au râs de mine, alții m-au chinuit. Alții s-au prefăcut că ma plac doar pentru ca au vrut ceva de la mine. M-am simțit foarte speriat și singur uneori.

– Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva, dar acum m-ai întâlnit pe mine. Mă crezi când îți spun că îmi place cu adevarat pielea ta purpurie?
-Da, te cred. Pot vedea în ochii tăi că durerea mea iti este familiară.
-Da, durerea ta imi e familiar. Cred ca mai există alti oameni in lume care sint familiari cu durerea ta si intr-o zi o să ii găsești. Ei vor ajunge sa te iubeasca și sa te accepte pentru cine ești tu cu adevarat.

-Poți te rog sa me iei cu tine? Vreau sa ii gasesc.
-Da, mi-ar plăcea asta foarte mult.

Copilul a sărit din nou în brațele fetei și strâns-o asa de tare in brate încât ea si-a pierdut respirația pentru o clipă.

 -Iti mulțumesc că m-ai văzut cu adevărat si ca m-ai acceptat, spuse copilul incet.

– Tine minte că vei mai întâlni și alte persoane de-a lungul drumului tau care te vor respinge pentru că esti diferit. Rămâi puternic în cine ești și nu lăsa cuvintele oamenilor pline de temerile lor să te taie. Alege să te ridici deasupra intoleranței lor, care provine din incapacitatea lor de a vedea această unicitate în ei.

-Asa voi face. Mă simt mai puternica acum ca te-am cunoscut si știind că vei fi acolo pentru mine.
-Voi fi acolo pentru tine și nu voi lăsa pe nimeni să te doboare din nou, promit. Dacă vreodata nu-mi voi respect vreodată promisiunea pe deplin, sa imi spui.
– O sa iti spun, promit.

– Ești pregatit să ieși din această pădure și să te întorci în lume?
-Da, sunt pregatit, spus copilul ridicindu-se și strângind mâna fetei.


Copilul cu piele purpurie și ochii mari căprui s-a întors și s-a uitat pentru ultima dată la râul care curgea. Apoi s-a uitat la fata cu părul verde și a dat din cap. Apoi amândoi au început să meargă pe poteca care ducea spre sfirsitul pădurii.


Mulți oameni spun că cei doi au călătorit împreună în jurul lumii un timp îndelungat și au ajutat multi oameni sa isi descopere și sa isi accepte culoarea adevarata a Sufletului lor.

THE CHILD WITH THE PURPLE SKIN

There once was a girl with long green hair. She liked to travel, sometimes by foot, and sometimes with her heart and mind. In her journeys, she connected to her inner world and wise beings who shared their knowledge with her; this helped her to discover herself. This story is about one of those journeys.

It all happened one time when the girl was travelling to the south, to a place far far away. One day she came across a big and thick forest. The girl felt a bit scared to go into the forest, but something stronger than her fear was calling her. She decided to walk on the footpath that laid before her.

She walked for quite a while, taking in all the mysterious sounds and smells around her. There was a sense of familiarity about this place, and the girl felt how her fear gave way slowly to curiosity. She started to wonder what she was looking for there and at that moment, she heard someone crying in the distance. With every step that she took, the cry was getting louder. She then saw a child sitting down in the grass next to a river, with the head resting on the hands and knees.

“Hi”, said the girl with the green hair.

The child stopped crying and turned to see where that voice was coming from. That’s when the girl noticed something quite amazing, the child had purple skin.

“Don’t look at me, I’m hideous!” screamed the child and turned around while covering the face with the arms.

“I don’t think you’re hideous.”

“You don’t?”

“No, I don’t. I think your purple skin is beautiful.”

The child looked deeply into her eyes for a few moments as if to find out if the girl was being true to her word. She noticed the child had the saddest eyes she had ever seen.

“I’ve never met anyone who thought that my skin is beautiful”.

At that moment, the girl saw a spark of life in those big brown eyes, and she gave the child a big smile.

“Well, you have now. What are you doing here by yourself? Where are your parents?”

I don’t have anyone, I left home. Nobody liked my purple skin. They were embarrassed to be seen with me. They wanted me to be like everyone else. I tried blending in, I even tried different ways of covering and changing my skin colour, but nothing worked. So, I decided to leave.”

The girl felt angry.

 “There is nothing wrong with you. You are different, but beautiful the way you are! The problem is that people are afraid of the things they don’t understand.”

The child looked at her. Tears started rolling down the cheeks and suddenly jumped into her arms. The girl kissed the child’s head gently and caressed the soft hair. She could not explain it, but at that moment, she felt so much love for this child standing next to her.

“You don’t have to change who you really are just to please other people, not even the people that you love, like your family. They probably found it hard to love you for who you were because nobody showed them how unconditional love looks like. It’s hard to feel rejected for being different, but don’t let that make you reject yourself. When you reject what makes you different and unique, you’re betraying your Soul. Would you tell that river to stop flowing, a butterfly to stop flying, or a flower to stop blossoming?”

“Of course not, why would I do that?”

“Then why is it ok for someone to tell you to change the nature of your soul, your unique essence?”

The child nodded as if to show that he understands what the girl was trying to say.

I have been wandering for a while now, and I couldn’t find anyone like me. I couldn’t find anyone who likes the colour of my skin either. Some people laughed at me. Other people tormented me. Others pretended to like me but only because they wanted something. I felt very scared and alone at times.”

“I’m sorry that you had to go through this, but now you met me. Do you believe me when I tell you that I like your purple skin?”

“Yes, I believe you. I can see in your eyes that my pain is familiar to you.”

“Yes, your pain is familiar to me. I believe there are other people out there, who are also familiar with your pain and you will find them one day. They will love and accept you for who you are.”

“Can you please, take me with you? I want to find them.

“Yes, I would love to.”

The child jumped in the girl’s arms again and held her so tight that, she lost her breath for a moment.

“Thank you for truly seeing and accepting me,” said the child softly.

“Just remember that you will still meet other people along the way who will reject you for being different. Stay strong in who you are and don’t let the words full of their fears cut you. Choose to rise above their intolerance, which is only coming from their own inability to see this uniqueness in themselves.”

“I will. I feel stronger now that I met you and knowing that you will be there for me.”

“I will be there for you, and will not let anybody put you down again, I promise. If you ever feel that I am not keeping my promise completely, let me know.”

“I will let you know, I promise.”

“Are you ready to go out of this forest and back into the world?”

“Yes, I am ready” said the child while getting up, then clasping the girl’s hand.

The child with the purple skin and big brown eyes turned around and looked at the flowing river for the last time. Then looked at the girl with the green hair and nodded. They both started walking on the path that was leading towards the end of the forest.

Many people say that the two of them travelled around the world together for a long time and helped many people to discover and accept the true colour of their soul.


(Photo taken by me @ Brecon Beacons, Oct 2013)