O pasăre bate la fereastra mea

O pasăre bate la fereastra mea.

“Haide, ieși afară”, mi-a spus ea,

“Ai stat prea mult înăuntru, esti posomorâtă.

Mintea ta e neliniștită, și tu la fel.

Gândurile tale taie ca o sabie,

Iar tu nu ai habar.

Acești pereți îți pot oferi adăpost,

Dar nu și de tine cea adevărata.

Sufletul tău e obosit și vrea să zboare,

Vino să vezi magia care te înconjoară.”

Plouă și e noroi, dar natura e mereu veselă.

Concertul păsărilor alină și vindecă

Inimile tuturor celor care vor să asculte.

O veveriță se bucură de mesele ei dezgropate

În timp ce mă privește cu atenție.

Muguri mici și verzi ies din pământ,

Am grijă să nu-i strivesc.

Văd bucuria pură a bălților pe fețele micilor oameni,

Îmi arată că distracția e doar o mentalitate.

Ploaia și vântul îmi mângâie fața,

Și mă fac să mă simt vie.

Mă întreb cum poate cineva să doarmă

Și să nu vadă natura îmbelsugată.

O pasăre a bătut la fereastra mea.

Mulțumesc, prietenă dragă,

Simt că sunt eu din nou.