DANSUL SEMINTELOR DE PALTIN (SAU CUM SA VEZI MAGIA CIND ESTI PREZENTA)

Poza de Andreea Fagetan

În pauza de prânz obișnuiam să fac o plimbare. Ador mersul pe jos, mă ajută să-mi liniștesc mintea ocupată și să fiu mai prezent dacă încetinesc (un lucru foarte greu pentru mine, deoarece mersul meu obișnuit este asemanator cu o tornadă).


În această frumoasă zi de toamnă frumoasă vintul batea cam puternic. Îmi place vântul, poate pentru că pot vedea asemănări între el și mintea mea ocupată. La fel ca vântul, mintea mea poate duce uneori gândurile mele foarte departe și simt că nu am niciun control asupra lor.


Drumul pe care mergeam nu era asa de ocupat, așa că am făcut un efort să merg încet și să observ lucrurile din jurul meu. După ce am mers cam cinci minute, am trecut pe lângă un mic parc. Vântul care sufla furios printre copaci suna ca o muzică și am observat că frunzele erau trase și împinse de pe pământ în aer, de jur imprejurul meu.

M-am oprit, am închis ochii și mi-am ridicat fața spre cer; senzația vântului care îmi mângâie fața mă face mereu să zâmbesc. Când am deschis ochii și am ridicat privirea, mi-a atras atenția ceva uimitor: două semințe de paltin care erau sudate într-o frumoasă simetrie. Ele faceau piruete în vânt și păreau că se distrează atât de mult! Frunzele pe care le-am văzut înainte arătau ca si cum era duse de vânt; nu păreau că se bucurau (cel puțin nu aceste frunze, nu pot vorbi pentru restul); păreau fără viață și cam plictisite. Dar aceste două semințe de paltin păreau că dansau și se bucurau de fiecare clipă! În timp ce le priveam cum plutesc spre pământ, mi-am făcut o promisiune în mine în acel moment, că voi „dansa” la fel ca acele două semințe de paltin ori de câte ori viața sau mintea mea vor deveni vânturoase.


Această experiență a rămas cu mine o perioadă, dar apoi am uitat de ea cind m-am lasat prinsa din nou în viața aglomerată din Londra. Mi-a adus amintite de aceasta experienta într-o zi, câteva săptămâni mai târziu, când mă grăbeam prin stația de metrou și mă simțeam copleșita de marea de oameni care se împingeau și trăgeau, încercând să urce în tren. Gândurile mele au început să alerge nebuneste și am început să mă simt nervoasa și copleșita. În acel moment, mi-am amintit de dansul semințele de paltin și am început să zâmbesc; imaginea semințelor de paltin m-a ajutat să devin prezenta și să-mi amintesc de promisiunea mea. M-am uitat în jurul meu și mi-am dat seama că nu are nici-o sens să fiu supărata de ceva ce nu pot controla. Când ușile de metrou s-au deschis, m-am gândit că aș putea să ies din stație „dansînd”, în loc să mă las purtata de marea de oameni.


Așadar, dacă într-o zi îți dai seama că te grăbești prin viata atât de mult încât nici nu mai ești conștient de respirația ta sau că mintea ta devine puțin prea invanturata, încearcă să încetinești și să observi lucrurile din jurul tău. S-ar putea să nu vedeți niște semințe de paltin dansând, dar puteți observa alte momente magice care se află în jurul vostru; care abia așteaptă să fii suficient de prezent pentru a le vedea. Cred că în aceste momente ne conectăm cu înțelepciunea noastră interioară și cu adevărata noastră natură …

Aceste momente magice ar putea aduce un zâmbet pe fața ta de fiecare dată când viața devine un pic prea nebună sau chiar plictisitoare.

e magic atunci cind cafeaua iti zimbeste dimineata…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s